Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, a declarat, vineri, că ”zona aeronautică românească este generoasă” şi că ”trebuie să aducem jucătorii europeni şi mondiali”, arătându-se încrezător că exemplul companiei belgiene care a fost inaugurată în judeţul Cluj va fi urmat şi de alţi investitori şi că ”semnele sunt că vor veni şi alţii”. Petrescu a adăugat că ”infrastructura este esenţială pentru a crea investiţii sustenabile în viitor”, spunând că ”trebuie să livrăm acum”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alexandru Petrescu a declarat, vineri, la Moldoveneşti, judeţul Cluj, că România este un spaţiu potrivit pentru investiţiile străine în domeniul aeronauticii şi că fabricile precum cea inaugurată pot fi ambasadorii cei mai buni în această iniţiativă.

”Zona aeronautică românească este generoasă, avem clustere cu expertize şi la Bacău şi la Braşov şi în Transilvania. Trebuie să aducem jucătorii europeni şi mondiali potriviţi astfel încât să întregim această zonă. Familia aeronauticii româneşti s-a îmbogăţit azi (vineri - n.r.) cu un nou membru, Sonaca. Semnele sunt că vor veni şi alţii, pe măsură ce avem astfel de investiţii, pe măsură ce avem grijă de investitori să aibă o experienţă investiţională pozitivă. Ei sunt cei mai buni ambasadori în a atrage şi alţi investitori”, a spus ministrul pentru Mediul de Afaceri.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Acesta a declarat că investiţiile depind totuşi de o infrastructură care să le permită companiilor să se dezvolte în condiţii normale, declarându-se un susţinător al investiţiilor în autostrăzi şi drumuri.

”Trebuie să livrăm şi trebuie să livrăm acum. Din punctul de vedere al Guvernului, tot ceea ce înseamnă infrastructură ocupă un loc prioritar în planurile Executivului. Noi avem o structură în subordinea ministerului, Invest Romania, şi suntem prima uşă la care un investitor bate. Avem toate motivele să îi convingem că România este locul unde trebuie să investească însă este un element pe care trebuie să îl promitem şi să-l şi livrăm, şi anume infrastructura care este esenţială pentru a crea investiţii sustenabile în viitor”, a menţionat ministrul pentru Mediul de Afaceri.

Ministrul Alexandru Petrescu a participat, vineri, în comuna Moldoveneşti, judeţul Cluj, la inaugurarea fabricii companiei belgiene Sonata, o investiţie de peste 50 de milioane de lei, aici urmând să fie produse componente pentru aeronavele de tip A320 ale companiei franceze Airbus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.