Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, a afirmat luni, la Mamaia, că dezvoltarea relaţiei cu China reprezintă o prioritate pentru ţara noastră, precizând că această ţară este principalul partener al României în Asia şi că schimburile comerciale dintre cele două ţări au ajuns anul trecut la 4,5 miliarde de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ilan Laufer a fost prezent luni, la un forum de cooperare economică, organizat de Primăria Constanţa şi de administraţia oraşului chinez Ningbo, la un hotel din staţiunea Mamaia. Cu acest prilej, ministrul a spus că dezvoltarea relaţiei cu China reprezintă o prioritate.

“Inclusiv în programul de guvernare pe care îl avem, dezvoltarea relaţiei cu China reprezintă o prioritate pentru noi. China este principalul partener al României în Asia, iar în 2016 schimburile comerciale între ţările noastre au atins o valoare de 4,5 miliarde de dolari, iar în 2016 s-a atins un nivel de peste 17 la sută ca şi nivel de creştere a exporturilor din România. Evident, în continuare avem un deficit în acest sens şi ne dorim împreună cu companiile din China şi cu suportul părţii chineze să reuşim şi să încurajăm să creştem mai departe inclusiv exporturile româneşti către China”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a mai spus că România are cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, iar FMI şi Banca Mondială şi-au revizuit pozitiv creşterea economică pentru ţara noastră.

“Vreau să vă fac o scurtă prezentare a economiei româneşti, a situaţiei noastre actuale, a priorităţilor noaste ca guvern şi a cadrului pe care România poate să-l ofere ca partener important, poate cel mai important din Europa Centrală şi de Est, cu potenţialul cel mai mare pentru partenerii noştri din Est. România se bucură de cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. A fost prima economie din punct de vedere al creşterii Produsului Intern Brut în anul 2016, cu o creştere de 4,8 la sută, iar anul acesta, în primul semestru, avem deja o creştere de 5,8 la sută, inclusiv FMI, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Dezvoltare şi-au revizuit pozitiv creşterea economică pentru ţara noastră, inclusiv pentru anul în curs, cu peste 1,1 procente faţă de estimarea iniţială”, a menţionat Ilan Laufer.   

Forumul de cooperare economică „China (Ningbo) – România Industry and Logistics Cooperation Forum” a fost organizat luni, în Mamaia, de Primăria municipiului Constanţa şi administraţia oraşului Ningbo, în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Evenimentul a avut ca scop principal identificarea oportunităţilor de afaceri locale ce pot deveni investiţii viitoare, în special înfiinţarea unei zone industriale şi a unui parc logistic de către partea chineză.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.