Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, s-a întâlnit, miercuri, cu o delegaţie a Confederaţiei Elveţiene, condusă de E.S. Viola Amherd şi s-a discutat despre al doilea Program de cooperare elveţiano-român care are o alocare de 221,5 milioane franci elveţieni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vizita a avut loc în contextul unei strânse colaborări între cele două state, la care Ministerul Finanţelor contribuie prin rolul de Unitate Naţională de Coordonare pentru Programul de cooperare elveţiano-român, fiind considerat unul dintre actorii instituţionali importanţi în relaţia cu autorităţile din Elveţia. În cadrul discuţiilor, ministrul Marcel Boloş şi-a exprimat încrederea că implementarea celui de-al doilea Program de cooperare elveţiano-român va avea ca fundament aceiaşi piloni pozitivi ca şi prima contribuţie: colaborare, încredere, eficienţă”, a transmis, meircuri seară, Ministerul Finaneţor.

Sursa ciattă a preciziat că alocarea de 221,5 milioane franci elveţieni finanţează 11 programe în cadrul celei de-a doua contribuţii elveţiene, prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român, în următoarele arii: educaţie duală şi vocaţională, eficienţă energetică, cercetare, finanţarea IMM-urilor, securitate şi ordine publică, transport, sănătate, incluziune socială, societate civilă.

”De asemenea, preşedinta Confederaţiei Elveţiene a exprimat aprecierea faţă de progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte reformele economice, culminat cu reuşita recentă marcată de primul Aviz Formal în cadrul unui comitet sectorial pentru aderarea la OCDE. E.S. Viola Amherd a exprimat disponibilitatea de a sprijini România în procesul de aderare la OCDE. Ambele părţi au convenit să îşi intensifice eforturile în vederea consolidării colaborării bilaterale şi să exploreze modalităţi concrete de a stimula schimburile economice şi de a îmbunătăţi climatul investiţional”, a mai transmis sursa citată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit reprezentanţilor ministerului, s-au abordat modalităţile de sprijinire a inovării şi antreprenoriatului, în special în domenii precum energia verde şi sănătatea.

”Elveţia şi România se bucură de relaţii foarte bune în domeniul educaţiei, cercetării şi inovaţiei, pe care trebuie să cooperăm în continuare”, a punctat Viola Amherd.

Potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor, în România sunt aproximativ 3.500 societăţi comerciale cu capital elveţian, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 2.090 miliarde USD, reprezentând 3,25% din totalul capitalului subscris de investitorii străini.

Domeniile economice care au atras cele mai mari investiţii elveţiene sunt sectorul farmaceutic, industria materialelor de construcţii, chimia şi petrochimia, IT şi telecomunicaţii, industria aeronautică, sectorul energetic, inclusiv producţia de biocombustibili şi regenerabile, industria alimentară, zootehnia şi sectorul imobiliar.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.