Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, afirmă, joi, că există riscul ca agenţiile de rating să reducă perspectiva României dacă se fac declaraţii ”care nu au sustenabilitate”, referindu-se la îngrijorările exprimate de Florin Cîţu. Ministrul consideră, însă, că agenţiile vor fi convinse să păstreze perspectiva României pentru că nu iau decizii care să destabilizeze economia.
Adrian Câciu a fost întrebat, joi, dacă există riscul ca agenţiile de rating să reducă perspectiva de la stabil la negativ şi a afirmat: ”Acest risc există, evident, dacă începem să facem astfel de declaraţii care nu au sustenabilitate sau nu au legătură cu realităţile”.
”Poate lumea nu a înţeles: uitaţi-va la creditele oamenilor. La acest moment, dobânda Lombard este 3%. Pentru cei care nu ştiu, este rata de creditare stabilită de Banca Naţională, adică dobânda la care se împrumută băncile. Uitaţi-vă la Robor la trei luni, e 3,06. Ce vă spune acest lucru? Fiind foarte apropiat de Lombard, vă spune că băncile nu resimt un risc sistemic, astfel încât să îşi pună o marjă foarte mare atunci când împrumută la termen. Împrumutul la termen, creditarea la 3 luni, este aproape egală cu împrumutul prin care se împrumută băncile, asta înseamnă lichiditate pe piaţă, încredere în piaţă şi mai mult decât atât înseamnă că băncile au un apetit în continuare să crediteze economia”, a adăugat ministrul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta se declară convins că agenţiile de rating vor păstra perspectiva României, pentru că nu se iau măsuri care să destabilizeze economia: ”Eu sunt convins că vom reuşi să convingem şi agenţiile de rating, de aceea suntem şi într-o acţiune prudentă - după cum vedeţi, nu venim cu nişte măsuri care să destabilizeze nici economia, nici finanţele publice - că agenţiile de rating ne vor păstra perspectiva stabilă”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...