Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a semnat 18 noi contracte de finanţare în valoare totală de 31,8 milioane de lei, nerambursabili, 14 dintre proiectele finanţate vizând modernizarea infrastructurii şcolare, sociale, sanitare şi rutiere din mai multe localităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a semnat 18 noi contracte de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de 31.765.016,35 lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”, anunţă vineri Ministerul Dezvoltării.

Dintre acestea, 14 proiecte vizează modernizarea infrastructurii şcolare, sociale, sanitare şi rutiere din:

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
  • comuna Bălăşeşti (jud. Galaţi), pentru reabilitarea şi modernizarea unui centru integrat comunitar, va beneficia de 468.930 lei;
  • municipiul Baia Mare va beneficia de 1.396.940,96 lei pentru renovarea şi reamenajarea spaţiilor din şcolile gimnaziale ”Simion Bărnuţiu” şi ”Vasile Alecsandri”;
  • comuna Râmnicelu (jud. Brăila) va beneficia de 451.227,80 lei pentru dotarea şi mobilarea unui centru integrat comunitar;
  • municipiul Gherla, pentru modernizarea şi amenajarea unui spaţiu destinat activităţilor culturale, va beneficia de 768.317,54 lei;
  • municipiul Codlea va beneficia de 4.190.823 lei pentru reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii educaţionale pentru Şcoala Gimnazială nr. 2 şi Colegiul Tehnic ”Simion Mehedinţi”;
  • comuna Vlădeşti (jud. Galaţi), pentru dotarea şi mobilarea unui centru integrat comunitar va beneficia de 380.707,20 lei;
  • municipiul Botoşani, pentru înfiinţarea a două terenuri de joacă şi a unui teren de sport, precum şi reabilitarea a două terenuri de joacă existente, inclusiv achiziţionarea de mobilier urban specific, va beneficia de 548.324,88 lei;
  • municipiul Lugoj va beneficia de 6.984.704,17 lei pentru locuinţe sociale în construcţie înşiruită în cartierul Herendeşti-Bocşei;
  • municipiul Ploieşti, pentru două proiecte care vizează atât îmbunătăţirea condiţiilor de locuit ale persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din Zona Urbană Marginalizată (ZUM) 4, prin reabilitarea locuinţelor sociale din cartierul Ploieşti Nord (Bl. 27A) şi Aleea Cătinei nr. 3, cât şi înfiinţarea unui centru comunitar integrat în vederea furnizării de servicii sociale şi medicale pentru persoanele aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, va beneficia de 6.979.026,33 lei;
  • municipiul Câmpulung Muscel va beneficia de 5.957.883,71 lei pentru 4 proiecte de amenajare alei pietonale (trotuare) pe strada Grigore Alexandrescu şi Şoseaua Naţională, de reabilitare a străzilor Grigore Alexandrescu, Valea Bărbuşii, Leculeşti şi Pârşenilor din ZUM Cazărmilor, de realizarea unui centru medicosocial integrat în ZUM Pescăreasa şi de crearea de spaţii de joacă pentru copii în cadrul şcolilor şi în comunitate.

Alte 4 proiecte au ca obiectiv consolidarea poziţiei pe piaţă a unor firme, prin dezvoltarea activităţii şi achiziţia de echipamente moderne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.