Eliminarea dezangajării de fonduri europene de 306 milioane euro până la finalul anului reprezintă un obiectiv major, iar angajaţii din minister însurubaţi prin sistemul PCR – pile,cunoştinţe şi relaţii – vor trebui să-şi găsească locuri de muncă în altă parte, a spus, joi, noul ministru Dezvoltării, Ion Ştefan.
Ştefan a ţinut prima conferinţă de presă în calitate de ministru al Dezvoltării, conferinţă la care a participat şi vicepremierul Raluca Turcan. El a atras atenţia că atragerea de fonduri europene reprezintă o prioritate a mandatului său.
”Trebuie să luăm măsurile pentru evitarea dezangajării fondurilor europene şi soluţionarea situaţiilor care fac obiectul procedurilor de punere în întârziere sau de infringement. Eliminarea dezangajării fondurilor europene în valoare de 306 milioane euro până la sfârşitul anului 2019 este un obiectiv major al meu ca ministru”, a spus Ştefan.
Totodată, ministrul a lansat un avertisment pentru angajaţii incompetenţi.
”Le transmit tuturor primarilor gospodari din ţară că activitatea ministerului se desfăşoară fără conotaţii politice. Cetăţenii conduşi de primari fie din PSD, PNL, UDMR, nu trebuie să fie trataţi după coloratura politică a primarului. (...) Funcţionarii care dau dovadă de eficienţă, nu trebuie să se teamă. Cei care au fost înşurubaţi în minister prin sistemul PCR - pile, cunoştinţe şi relaţii, sunt invitaţi să-şi găsească locuri de muncă în altă parte”, a spus Ştefan.
El a mai transmis că plăţile efectuate vor fi afişate zilnic pe site-ul ministerului, astfel ca toţi primarii să le poată observa ”fără a fi nevoiţi să mai dea un telefon la minister”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.