Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat miercuri, în şedinţa de Guvern, despre consolidarea clădirilor cu risc seismic, că prin noua legislaţie în vigoare, statul acordă o finanţare nerambursabilă tuturor proprietarilor, inclusiv privaţi, iar prin PNRR, există o finanţare disponibilă de 550 de milioane de euro. Sunt în total 168 de contracte încheiate pentru consolidarea a 238 de clădiri în întreaga zonă expusă riscului seismic din România, a mai spus ministrul.
”Acest program de investiţii din bugetul de stat are câteva noutăţi importante: în primul rând, statul acordă o finanţare nerambursabilă tuturor proprietarilor, indiferent de forma de proprietate, şi în cazul locuinţelor cu proprietari privaţi, susţinerea statului pentru consolidare de risc seismic este nerambursabilă, pentru că principalul nostru mesaj şi obiectiv este acela de a salva şi de a ocroti viaţa persoanelor”, a spus ministrul.
Ministrul Dezvoltării a arătat că au introdus în finanţare, prin acest program, pe lângă blocurile de locuinţe şi clădirile publice şi aici este inclusă şi infrastructura critică a statului. ”În al treilea rând, este vorba de introducerea la finanţare şi a clădirilor expertizate cu risc seismic 2, în anteriorul program erau doar cele cu risc seismic 1”, a spus Cseke.
Ministrul Cseke Attila a afirmat că prin PNRR, există o finanţare disponibilă de 550 de milioane de euro, din care contractat la zi cu beneficiarii sunt 441 de milioane euro, cele mai vechi contracte fiind încheiate anul trecut în luna iunie. ”Sunt în total 168 de contracte încheiate pentru consolidarea a 238 de clădiri în întreaga zonă expusă riscului seismic din România”, a afirmat Cseke Attila, adăugând că la aceste contracte nu există solicitare de decontare de sume.
În ceea ce priveşte programul pe bugetul de stat, ministrul a spus că este în derulare ca apel de proiecte care va închide în 20 februarie. ”Avem în platformă 290 de solicitări de consolidări de clădiri publice respectiv blocuri de locuinţe. La 1 martie cel târziu ordinul de ministru va fi aprobat pentru introducerea solicitărilor în acest program”, a spus el.
Ministrul Dezvoltării a mai spus că există un palier care se desfăşoară prin Compania Naţională de Investiţii unde sunt 57 de lucrări în curs de execuţie, în valoare de 3 miliarde de lei, iar lucrările sunt în curs.
În privinţa măsurilor propuse, Cseke Attila a arătat că este pe mai multe domenii, în ceea ce priveşte implementarea acestor proiecte, pentru că finanţarea celor trei programe este de peste 6 miliarde de lei. ”Este o propunere de monitorizare a acestor investiţii pentru a le putea impulsiona şi, dacă este cazul, a ajuta autorităţile locale, beneficiare ale acestor investiţii”, a mai spus Cseke Attila.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.