Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a aprobat, marţi, repartizarea către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale a celei de-a cincea tranşe, în valoare de 17.224.697,31 lei, din subvenţia de compensare a costurilor legate de achiziţia gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării, suma repartizată este aferentă consumului de gaze naturale atât din lunile noiembrie şi decembrie 2021, cât şi din ianuarie şi februarie 2022, potrivit cererilor depuse de unităţile administrativ-teritoriale până la această dată, urmând ca, la cererea administraţiilor locale, să fie alocate alte fonduri în următoarele tranşe.
Astfel, pentru lunile noiembrie şi decembrie 2021, municipiul Bucureşti va primi suma totală de 3.790.791,77 lei; pentru luna ianuarie 2022, municipiile Făgăraş, Călăraşi, Craiova, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Iaşi, Ploieşti şi Bârlad vor primi suma totală de 12.804.935,60 lei, iar pentru februarie 2022, va fi alocată suma de 628.969,94 lei pentru Giurgiu
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Legea bugetului de stat pe anul 2022 prevede 400 milioane de lei pentru această linie de finanţare, iar, în perioada ianuarie-martie, au mai fost acordate subvenţii în valoare totală de aproximativ 106 milioane de lei", a menţionat ministrul Dezvoltării.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.