Fuziunea dintre EximBank, în calitate de societate absorbantă, şi Banca Românească, în calitate de societate absorbită, a fost înregistrată oficial la Registrul Comerţului, iar EximBank, al cărei acţionar majoritar este statul român, prin Ministerul Finanţelor, a devenit o bancă universală românească de top adresându-se, deopotrivă, companiilor şi persoanelor fizice, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.
”După un proces ambiţios, unic pe piaţa financiar-bancară românească, fuziunea dintre EximBank, în calitate de societate absorbantă, şi Banca Românească, în calitate de societate absorbită, a fost înregistrată oficial la Registrul Comerţului, astfel că începutul anului 2023 aduce pe piaţa retailului bancar un nou jucător, puternic şi pregătit să contribuie la diversificarea ofertelor bancare de pe piaţa românească”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.
EximBank, al cărei acţionar majoritar este statul român, prin Ministerul Finanţelor, a devenit astfel o bancă universală românească de top adresându-se, deopotrivă, companiilor şi persoanelor fizice.
“Ne-am asumat la începutul mandatului ducerea la bun sfârşit a acestei fuziuni. Statul devine astfel mai competitiv şi contributor direct al creşterii gradului de intermediere bancară în România. Am încredere că managementul noii entităţi bancare va pune pe loc fruntaş proiectele de dezvoltare şi investiţiile cu valoare adăugată în economie. Le urez succes!”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.
Încă din 2019, scopul achiziţiei Băncii Româneşti a fost atât consolidarea participaţiei statului în sectorul bancar, cât şi îmbunătăţirea poziţiei financiare a grupului Exim, respectiv diversificarea modelului de afaceri prin adăugarea clientelei de tip retail şi formarea unei mase critice de clienţi care să permită consolidarea bazei de atragere de resurse financiare şi alocarea eficientă a capitalurilor, ca urmare a sinergiilor şi a economiilor de scală rezultate.
Tranzacţia are ca efect crearea unui alt brand puternic la nivel naţional aparţinând statului român în calitate de acţionar, EximBank urcând după fuziune pe locul 8 în topul băncilor - de pe poziţia 21 în 2012 - cu o cotă de piaţă în total active de circa 3%. Această performanţă a fost posibilă fără să fie antrenate resurse suplimentare de la bugetul de stat sau de la alţi acţionari minoritari.
Independent de componentele specifice unei bănci universale, EximBank va continua să acţioneze pe segmentul garanţiilor şi asigurărilor de stat, în concordanţă cu mandatul primit din partea statului român, susţinând astfel exporturile, tranzacţiile internaţionale şi alte proiecte în domenii prioritare ale economiei sau absorbţiei de fonduri europene.
Prin mobilizarea fondurilor în aceste direcţii convergente cu cele ale politicii Guvernului României în raport cu Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, se urmăreşte dezvoltarea economică durabilă a ţării prin creşterea competitivităţii societăţilor româneşti. Susţinerea proiectelor economice existente sau a altora noi înseamnă şi antrenarea forţei de muncă românească, menţinerea sau crearea de noi locuri de muncă, ducând implicit la creşterea nivelului de trai al populaţiei.
”EximBank a performat în mod accelerat în ultmii 10 ani astfel că, pe lângă intrarea în Topul celor mai mari 10 bănci după active din România, este astăzi una dintre cele mai valoroase companii româneşti şi o instituţie de importanţă sistemică”, spune Câciu.
Preţul plătit de EximBank pentru Banca Românească a fost de aproape 60 de milioane de euro, la un capital achiziţionat de aproximativ 130 de milioane de euro. Pe lângă preţul plătit pentru capital, tranzacţia totală a inclus rambursarea împrumutului subordonat acordat Băncii Româneşti de către NBG, în valoare de 65 de milioane de euro, şi rambursarea, de către BROM, a finanţării intragrup primite de la banca-mamă, în valoare de 90 de milioane de euro, plătite de Banca Românească din lichidităţile proprii. Tranzacţia nu a implicat nicio finanţare de la bugetul de stat.
Independent de componentele specifice unei bănci universale, după fuziune, EximBank va continua să acţioneze pe segmentul garanţiilor şi asigurărilor de stat, conform mandatului primit din partea statului român.
În urma unor runde succesive de negocieri, EximBank şi National Bank of Greece (NBG) au semnat, în 20 iunie 2019, contractul de achiziţie a pachetului majoritar de acţiuni al Băncii Românesti, iar, în luna decembrie 2019, tranzacţia a primit avizele de neobiecţiune din partea Consiliului Concurenţei şi a Băncii Naţionale a României, autorităţile de reglementare relevante pentru această tranzacţie. Odată cu îndeplinirea cerinţelor obligatorii de reglementare şi a celorlaltor elemente prevăzute în acordul pe care EximBank şi National Bank of Greece l-au semnat, în ianuarie 2020, au fost întrunite toate condiţiile pentru încheierea tranzacţiei.
EximBank a fost înfiinţată în 1992 şi are ca acţionar majoritar statul român, prin Ministerul Finanţelor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.