Ministrul Adrian Veştea s-a aflat, luni, într-o vizită de lucru în Mehedinţi, unde s-a întâlnit cu autorităţile publice locale din judeţ, pentru a discuta despre proiectele implementate prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni seară, de Ministerul Dezvoltării, ministrul Adrian Veştea a verificat stadiul lucrărilor unor proiecte finanţate de instituţie în municipiul Drobeta-Turnu Severin şi în comuna Şimian.

”Compania Naţională de Investiţii asigură peste 56 de milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi extinderea bazinului de înot din Drobeta-Turnu Severin. Obiectivul, care va avea o suprafata desfăşurată de  8.370 mp şi 357 de locuri în gradene, va permite organizarea competiţiilor sportive naţionale şi internaţionale”, a transmis Ministerul Dezvoltării.

Sursa citată a precizat că, în comuna Şimian, Ministerul Dezvoltării investeşte 36.136.556,16 lei pentru reabilitarea energetică a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale, în suprafaţă totală de 37.496 mp.

”Continuăm să sprijinim autorităţile locale în implementarea investiţiilor din domeniile de interes pentru cetăţeni şi mă bucur să constat că proiectele finanţate prin Ministerul Dezvoltării prind contur în toată ţara”, a subliniat Adrian Veştea.

Potrivit datelor transmise de minister, localitatea Şimian implementează şi un proiect de înfiinţare a unui sistem inteligent de distribuţie a gazelor naturale în satele Şimian, Cerneţi şi Dedoviţa Nouă, în valoare totală de 55.343.489,52 lei, prin care 3.100 de gospodării vor fi conectate la reţeaua de alimentare cu gaze naturale.

”Tot în Şimian, autorităţile locale au în vedere restaurarea a două monumente istorice - Cula Nistor, construită în jurul anului 1812, respectiv Cula lui Tudor Vladimirescu, construită, de asemenea, în anii 1800”, se mai arată în comunicatul de presă.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.