Ministerului Afacerilor Interne a lansat o licitaţie de 7,22 milioane lei (1,51 milioane euro), fără TVA, pentru a achiziţiona servicii de consultanţă şi instruire, potrivit unui anunţ publicat pe platforma SICAP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Licitaţia vizează achiziţia de ”servicii de consultanţă implementare BSC, servicii de instruire personal şi servicii de dezvoltare a aplicaţiei informatice BSC, inclusiv echipamente necesare implementării proiectului ”Management performant şi unitar la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru serviciile de urgenţă” cod SIPOCA 52”, potrivit anunţului.

Proiectul, co-finanţat de Uniunea Europeană (UE), constă în implementarea unor sisteme unitare de management al calităţii şi performanţei, precum şi a unei platforme informatice aferente gestionării acestora.

Tipul procedurii este licitaţie deschisă, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 6 iunie.

Contractul este împărţit în trei loturi, iar achiziţia nu implică încheierea unui acord-cadru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.