Turismul în Israel se bucură de o revenire semnificativă în prima jumătate a anului, iar numărul de turişti români în Israel a înregistrat o creştere impresionantă de 7% faţă de anul 2019, astfel că în primele 6 luni ale anului 50.000 de turişti români au vizitat Israelul, anunţă Ministerul Turismului din Israel.
”Turismul în Israel se bucură de o revenire semnificativă în prima jumătate a anului, iar numărul de turişti români în Israel a înregistrat o creştere impresionantă de 7% faţă de anul 2019. Potrivit datelor statistice oficiale, în primele 6 luni ale anului 2023, 50.000 de turişti români au vizitat Israelul, o cifră remarcabilă care reflectă atracţia tot mai mare a Israelului ca destinaţie turistică preferată de către români. Această performanţă este cu atât mai notabilă având în vedere contextul actual şi perioada de recuperare a industriei turismului”, arată Ministerul Turismului din Israel.
În ceea ce priveşte numărul total de turişti care au sosit în Israel în ultima lună, se observă o creştere semnificativă în luna mai 2023, cu un total de 376.400 turişti. Există o creştere faţă de cei 249.200 de turişti înregistraţi în luna mai a anului trecut, însă este în continuare mai mică decât în perioada pre-coronavirus (2019), când s-au înregistrat un număr de 439.900 de turişti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În topul ţărilor-sursă,se află SUA cu 443.000 de turişti, Franţa cu 114.500, Germania cu 95.900, Marea Britanie cu 94.700 şi Rusia cu 88.300.
Israelul se pregăteşte să primească mai mulţi turişti atât prin platformele de short-term rental, cât şi prin investiţiile în aeroportul Ben Gurion.
”În acest context, Airbnb, platforma de închirieri de locuinţe la nivel global, a devenit o oportunitate financiară atractivă pentru rezidenţii din Tel Aviv şi Ierusalim. Gazdele Airbnb din cele două oraşe israeliene au realizat venituri semnificative în ultimii ani. În Tel Aviv, de exemplu, un apartament mediu închiriat prin intermediul platformei a adus gazdelor aproximativ 15.000 de dolari pe an. În Ierusalim, situaţia este similară, cu gazde care obţin în medie aproximativ 13.000 de dolari anual. Astfel, Tel Aviv se află pe locul cinci într-un top al oraşelor din întreaga lume cu cele mai mari chirii medii lunare pe platforma Airbnb, iar Ierusalim se află pe locul 10. Aceste cifre provin dintr-un studiu realizat de site-ul Compare the Market, care a analizat costul mediu lunar pentru a închiria fie un apartament, fie o proprietate Airbnb în 90 dintre cele mai populare puncte turistice”, precizează ministerul.
În paralel, în perioada următoare sunt aşteptaţi să treacă prin aeroportul Ben Gurion 2,2 milioane de pasageri, în creştere cu 4% faţă de sezonul de vârf din 2019. În zilele cele mai aglomerate, aproximativ 100.000 de pasageri trec prin aeroport, acesta operând aproximativ 600 de zboruri, cu o medie de decolare sau aterizare la fiecare 2,5 minute. Aeroportul s-a pregătit să găzduiască pasagerii prin recrutarea masivă de angajaţi şi eficientizarea serviciilor de check-in.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.