Ministerul Transporturilor a anunţat luni că întreprinde demersurile necesare pentru realizarea obiectivelor de conectivitate rutieră a Moldovei, ca reacţie la protestele care au avut loc duminică la Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Peste 150 de persoane au manifestat duminică, în centrul municipiului Iaşi, cerând parlamentarilor din Moldova să nu voteze bugetul pe 2018, dacă nu vor fi alocaţi bani pentru construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.

Ministerul Transporturilor a anunţat luni că, în calitate de ”Organism Intermediar pentru Transport, are responsabilitatea pregătirii şi gestiunii portofoliului de proiecte pentru finanţarea din fonduri europene în perioada 2014-2020 şi post 2020 în conformitate cu Master Planul General de Transport”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Potrivit prevederilor Master Planului General de Transport, legătura rutieră cu Moldova cuprinde trei coridoare principale de legătură suprapuse cu reţeaua Trans-Europeană de Transport.

Primul este coridorul Moldova – Transilvania – Europa Centrală din care face parte Autostrada Montana cu secţiunile Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi secţiunea Târgu Mureş – Târgu Neamţ cu o valoare totală estimată fără TVA de 4,13 miliarde euro şi o lungime totală de 318 km.

Al doilea este coridorul Braşov – Oituz - Bacău cu o lungime de 160 km, cu o valoare estimată de 1,84 miliarde euro, fără TVA.

Al treilea este coridorul Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Roman – Paşcani cu o lungime de 327 km şi o valoare estimată de 1,35 miliarde euro, fără TVA.

”Ministerul Transporturilor, prin Organismul Intermediar pentru Transport, va întreprinde toate demersurile necesare în vederea obţinerii finanţării necesare realizării tuturor obiectivelor de conectivitate rutieră a Moldovei, în perioada curentă de programare şi post 2020”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.