Comisia Europeană a dat undă verde mai multor măsuri propuse de România pentru implementarea PNRR şi schemelor de ajutor de stat aşteptate de IMM-uri, a transmis, vineri, seară, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, după vizita ministrului Marcel Boloş la Bruxelles.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri seară de MIPE, în perioada 10-12 mai 2022, delegaţia Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), condusă de ministrul Marcel-Ioan Boloş, a purtat la Bruxelles discuţii cu mai mulţi reprezentanţi ai Comisiei Europene în vederea validării măsurilor propuse de România, pentru evitarea posibilelor riscuri de întârziere în etapele asumate. 

”Am iniţiat această deplasare pentru a ne asigura că reprezentanţii Executivului european cunosc în detaliu poziţia României în ceea ce priveşte PNRR-ul şi pentru a clarifica din timp toate elementele din procesul de evaluare. Era necesar să ne asigurăm că nu vor exista blocaje. Salut deschiderea Comisarilor europeni Elisa Ferreira şi Nicolas Schmit, împreună cu care am identificat soluţii constructive pentru fiecare dintre subiectele pe care le-am prezentat”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, citat în comunicatul de presă.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit documentului, discuţiile purtate de delegaţia MIPE la Bruxelles au acoperit multiple tematici, de la pregătirea primei cereri de plată a României din PNRR în valoare de 2,944 miliarde euro, din care 2,037 miliarde euro reprezintă sprijin nerambursabil (granturi) şi 0,907 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut, până la aprobarea până la începutul lunii iunie 2022 a mai multor scheme de ajutor de stat aferente programelor de sprijin pentru IMM-uri. 

MIPE a prezentat, de asemenea, câteva concluzii ale întâlnirilor  

  • Aprobarea Acordului de Parteneriat 2021-2027 intră în linie dreaptă pentru investiţii europene care totalizează 30,45 miliarde euro. 

  • A fost agreată cu Comisia schema de ajutor de necesară ajustării preţurilor prin care o injecţie de minim 700 milioane euro în economia românească deblochează şantierele de construcţii. 

  • Modificarea ”Programului Operaţional Competitivitate (POC)” se va realiza în scurt timp, astfel încât să devină disponibilă schema de finanţare în valoare de 300 de milioane euro aferentă sprijinului prin granturi pentru capital de lucru pentru sectorul agroalimentar. 

  • A fost agreată şi posibilitatea utilizării fondurilor aferente REACT-EU din cadrul „Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM)” ca sprijin pentru IMM-uri. Măsura sprijină investiţiile în eficienţa energetică cu scopul reducerii cheltuielilor cu utilităţile. 

  • S-a convenit asupra alocării suplimentare în procesul de programare a sumei de 250 de milioane de euro în cadrul Priorităţii 9 aferente ”Programului Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS)” pentru sprijinirea persoanelor defavorizate. Precum şi decontarea parţială din fonduri europene a voucherelor sociale pentru pensionari, persoanele cu dizabilităţi, familiile monoparentale şi familiile cu doi copii în întreţinere care au venituri nete lunare sub 600 lei, beneficiarii de ajutor social, persoanele fără adăpost, în cadrul programului „Sprijin pentru România” prin intermediul POIDS 2021-2027. 

  • Până la începutul lunii iunie vor fi aprobate patru scheme de ajutor de stat aferente programelor de sprijin pentru IMM-uri: programul Agroalimentar cu granturi din fonduri europene în cuantum de 300 milioane de euro, programul Garant Construct, programul Invest Rural şi programul IMM PROD. 

 ”Nu concep să existe blocaje în acest proces! Tocmai de aceea am fost la Bruxelles să discutăm calendarul şi particularităţile tehnice, pentru a ne asigura că închidem la timp toate etapele. Înţelegere şi deschidere există, trebuie doar să fim mult mai transparenţi ca până acum în ceea ce priveşte PNRR! Feedback-ul oferit de Comisie în procesul de implementare a Planului Naţional este normal şi util, pentru a ne alinia din timp aşteptările”, a explicat ministrul Marcel Boloş. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.