Ministerul Finanţelor a plasat luni titluri de stat de 479,6 milioane lei (105,2 milioane euro) scadente în 24 februarie 2025, peste suma anunţată, la un randament mediu în urcare la 3,46% pe an, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Băncile participante la licitaţie au oferit 639,6 milioane lei, cu 60% mai mult decât valoarea anunţată, de 400 milioane lei.
Randamentul mediu obţinut de bănci a fost de 3,46% pe an, iar cel maxim - 3,47%.
În 7-8 iulie 2016, la licitaţia precedentă pentru aceeaşi scadenţă, Ministerul Finanţelor a vândut obligaţiuni de 323 milioane lei, la un randament mediu de 3,22% pe an.
Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 4,75%.
Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna iulie a acestui an să împrumute de pe piaţa internă 5,1 miliarde lei, din care 1,7 miliarde lei prin certificate de trezorerie şi 3,4 miliarde lei prin obligaţiuni, la care s-ar putea adăuga 510 milioane lei prin licitaţii suplimentare, nivelul fiind uşor sub cel din iunie.
În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.
Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...