Ministerul Economiei a anunţat miercuri că s-a reuşit, în premieră după 1989, redeschiderea activităţii miniere la un obiectiv închis şi ecologizat, galeriile aferente permietrului Jolotca, pentru minereuri rare, disperse şi minereu polimetalic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În urma unui contract de servicii geologice şi servicii miniere încheiat între Radioactiv Mineral Măgurele, companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, şi societatea care deţine licenţa de explorare aferentă perimetrului Jolotca, pentru minereuri rare şi disperse şi minereu polimetalic, au fost redeschise, până în prezent, trei din cele şase galerii cuprinse în program", arată un comunicat emis miercuri de minister.

În acest moment se lucrează la eliberarea celorlalte 3 galerii, execuţia fiind îngreunată de condiţiile meteorologice.

“Prin reuşita celor de la Radioactiv Mineral Măgurele avem o premieră în istoria de după 1989: reuşim să şi redeschidem o activitate minieră, nu doar să o închidem. România deţine resurse importante de metale rare, disperse, critice. Aceste substanţe sunt exact elementele care, prin absenţă, încetinesc economia mondială. Realizarea unor capacităţi de producţie pentru prepararea acestor substanţe crează României o poziţie deosebit de importantă în cadrul economiei europene şi chiar a celei mondiale", a declarat Niculae Bădălău, ministrul Economiei. 

Compania a solicitat sprijin formal şi informal pentru intrarea în Alianţa Europeană a Bateriilor.

"Astfel, se pot dezvolta proiecte naţionale majore precum construirea unei fabrici de baterii în ţara noastră, investiţie majoră, de minimum 50 de milioane de euro, ce va reconfigura economia României, având un impact decisiv în dezvoltarea industriilor avansate, precum şi construirea, de către Radioactiv Mineral Măgurele, cu fonduri atrase, a unui laborator pentru resurse minerale autorizat internaţional, ce va deservi comercial toate proiectele regionale. Acest laborator poate să reprezinte centrul proiectelor miniere româneşti. Este o renaştere importantă pentru o companie aflată în portofoliul Ministerului Economiei, care poate să se afle în centrul exploatărilor miniere din ţară pentru resurse cu atractivitate economică majoră”, a declarat ministrul Economiei. 

Galeriilor din perimetrul Jolotca reprezintă primul obiectiv închis şi ecologizat care se redeschide după anul 1989.

"Totodată, această reuşită semnifică şi revenirea societăţii Radioactiv Mineral Măgurele SA în domeniul explorării miniere subterane, după o absenţă de 19 ani, fiind singura societate de acest profil deţinută de statul român", spun reprezentanţii Ministerului Economiei.

În ceea ce priveşte forţa de muncă, redeschiderea galeriilor permite recuperarea forţei de muncă reprofilată în ceea ce priveşte minerii şi inginerii mineri. Radioactiv Mineral Măgurele a utilizat forţa de muncă proprie care a participat la ultimele explorări miniere realizate în perimetrul uranifer Tulgheş-Grinţieş, încheiat în anul 2000.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.