Punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină Prahova, Oltenia şi Timiş din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP) au lansat în perioada 22-29 mai un număr de 365 de rachete antigrindină, pentru protejarea culturilor agricole şi a comunităţilor locale din zonele de intervenţie, a anunţat vineri Ministerul Agriculturii, care precizează că de când a început sezonul de combatere a căderilor de grindină, la 15 aprilie, au fost lansate 796 rachete antigrindină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În perioada 22-29 mai 2020, punctele de lansare ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină Prahova, Oltenia şi Timiş din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP)  au fost lansate un număr de 365 de rachete antigrindină, pentru  protejarea culturilor agricole şi a comunităţilor locale din zonele de intervenţie. Potrivit imaginilor radar, pericolul căderilor de grindină a fost înlăturat datorită acţiunilor active de intervenţie în atmosferă desfăşurate în cadrul unităţilor din structura SNACP, iar balanţa de apă din nor nu a fost afectată", precizează ministerul.

În zone neprotejate din judeţele Damboviţa, Argeş, Alba, Maramureş, Vâlcea şi Dolj, precum şi în alte localităţi afectate de vreme rea şi care nu se află în aria de intervenţie a infrastructurii SNACP, s-au înregistrat căderi de grindină care au produs pagube însemnate, culturile agricole fiind afectate de fenomene meteo extreme.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sezonul de combatere a căderilor de grindină începe în data de 15 aprilie a fiecărui an şi se finalizează în 15 octombrie, pentru toate Unitaţile din structura SNACP. 

"În această etapă, în intervalul 15 aprilie - 29 mai, unităţile de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP au lansat 796 rachete antigrindină din Unităţile de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, Oltenia, Timiş, Moldova 1 Iaşi şi Moldova 2 Vrancea", mai arată datele ministerului.

Totodată, în sezonul de combatere 2020, Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor va proteja o suprafaţă de aproximativ 1,5 milioane ha, prin funcţionarea unui număr de 65 de puncte de lansare (PL), aparţinând unităţilor: Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova care asigură protecţia culturilor agricole în judeţele Prahova, Buzău, Teleorman şi Olt; Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Iaşi care asigură protecţia culturilor agricole în judeţele Iaşi şi Vaslui; Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Vrancea care asigură protecţia culturilor agricole în judeţele Vrancea şi Galaţi; Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş care asigură protecţia culturilor agricole în judeţul Timiş; Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia care asigură protecţia culturilor agricole în judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinţi.

"În contextul schimbărilor climatice, de creştere a temperaturii la nivel mondial, de înmulţire a numărului şi intensităţii fenomenelor meteorologice periculoase, devine necesară şi oportună dezvoltarea activităţilor de modificare locală a vremii prin intervenţii active în atmosferă", spun reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Intervenţiile active în atmosferă reprezintă ansamblul acţiunilor de modificare artificială a vremii prin diferite mijloace specifice acestui domeniu. 

"Aceste activităţi au scopul de a: Reduce riscul faţă de fenomenele meteorologice periculoase pentru populaţie, inclusiv pentru zonele de interes economic, culturile agricole, zonele urbane şi rurale (protejarea cetăţenilor) – respectiv protejarea faţă de fenomene meteorologice precum grindina, ceaţa densă, tornadele; Creşte nivelul precipitaţiilor în zonele de interes agricol", mai spun ei-

Astfel de activităţi sunt: Suprimarea grindinei; Creşterea locală sau extinsă a precipitaţiilor, precum şi uniformizarea acestora; Disiparea ceţii dense; Atenuarea fenomenelor meteorologice extreme precum furtuni puternice, tornade, s.a.

În România, intervenţiile active în atmosferă pentru combaterea căderilor de grindină au început în anul 2000 şi sunt gestionate de către executiv, prin intermediul Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

La acest moment, protecţia antigrindină şi mai ales infrastructura de creştere a precipitaţiilor sunt în curs de dezvoltare la nivelul întregii ţări şi de conectare la nivel transfrontalier, aspect important pentru sustenabilitatea şi perspectiva de dezvoltarea a sistemului în contextul accelerării hazardurilor climatice. Sisteme similare de combatere a căderilor de grindină prin utilizarea generatoarelor terestre, a rachetelor antigrindină şi a aviaţiei funcţionează de câteva decenii în statele europene. În ţările învecinate sau cu organizare administrativă similară României, managementul acestor sisteme se realizează centralizat la nivel naţional, fiind coordonat în mod unitar de o structură specializată.

Programul de realizare al Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor este naţional, strategic, pe termen lung, interdisciplinar şi are caracter bivalent: de cercetare şi operaţional.

Scopul SNACP este de a asigura protecţia culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere, culturi agricole, etc) precum şi al comunităţilor rurale din zonele de intervenţie, faţă de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice. În conformitate cu noile abordări mondiale privind managementul riscului, SNACP acţionează ca un mecanism de prevenţie şi protecţie ex-ante, important pentru dezvoltarea durabilă a zonelor rurale pentru că asigură nu doar protecţia culturilor agricole, ci şi a comunităţilor locale şi a bunurilor publice şi private din zonele de intervenţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.