Un număr de 167 de crescători de bovine au depus cereri în cadrul schemei de ajutor de stat, iar pentru sectorul suin s-au depus 89 cereri, în timp ce pentru sectorul avicol au fost depuse 98 cereri, a anunţat luni Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care invită fermierii să depună cererile la centrele judeţene APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, până la 29 septembrie inclusiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale invită fermierii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate să depună cererile de solicitare ale ajutoarelor de stat la centrele judeţene APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, până la data de 29 septembrie inclusiv. Până în prezent pentru schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin s-au depus un număr de 167 cereri de solicitare, pentru sectorul suin s-au depus un număr de 89 cereri de solicitare, pentru sectorul avicol s-au depus un număr de 98 cereri de solicitare", informează ministerul.

Pentru a evita aglomeraţia din ultimele zile, cererile pot fi depuse atât la sediul centrelor locale/judeţene APIA, cât şi prin fax, poştă sau în format electronic prin e-mail. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Guvernul alocă de la bugetul de stat 1,463 miliarde lei pentru susţinerea activităţilor din sectoarele vegetal şi zootehnic în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19  precum şi pentru despăgubirea fermierilor, astfel:

  • sectorul suine: 119,56 milioane lei;
  • sectorul avicol: 109,8 milioane lei;
  • sectorul apicol: 49,948 milioane lei;
  • sectorul bovine: 35,7 milioane lei;
  • sectorul vitivinicol: 59,5 milioane lei;
  • despăgubiri pentru fermierii ale căror culturi înfiinţate în toamna anului 2019 au fost afectate de seceta pedologică: 1,088 miliarde lei.

"Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale reaminteşte fermierilor termenele limită pentru depunerea cererilor de ajutor de minimis în sectorul apicol/de solicitare a ajutoarelor de stat în zootehnie: 15 septembrie 2020 – ultima zi de depunere a cererilor de ajutor de minimis în sectorul apicol; 29 septembrie 2020 – ultima zi de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru: schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19, schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19", menţionează ministerul.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.