Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat o licitaţie de 3,78 milioane lei (800.000 euro) pentru achiziţia de servicii de mentenanţă pentru sistemul informatic consular E-Cons, potrivit unui anunţ publicat duminică pe platforma de achiziţii SICAP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pentru îmbunătăţirea serviciilor consulare, MAE a dezvoltat şi operaţionalizat Sistemul Informatic Integrat Consular (E-Cons), în componenţa căruia funcţionează Sistemul Naţional de Informaţii privind Vizele, Portalul pentru facilitarea solicitării Vizelor, Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie/E-PASS, Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate/CCSCRS şi Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni/SIMISC.

Licitaţia vizează achiziţia de servicii de mentenanţă preventivă, corectivă, evolutivă şi servicii de suport de nivel 1, 2 şi 3. MAE vizează încheierea unui acord-cadru cu durata de 24 luni.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sunt vizate Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) - lotul 1 - şi Centrul de asistenţă E-Cons (CAEC) - lotul 2.

Ofertantul trebuie să prezinte media cifrei de afaceri globale pe ultimii 3 ani financiari încheiaţi: 2016, 2017, 2018. Aceasta trebuie să fie cel puţin egală cu 1,1 milioane lei pentru lotul 1 şi 750.000 lei pentru lotul 2.

Ofertantul trebuie facă dovada că a prestat, în ultimii 3 ani, servicii de natură similară celor care fac obiectul cestui contract, a căror valoare cumulată să fie cel puţin egală cu suma 1,1 milioane lei pentru lotul 1 şi 750.000 lei pentru lotul 2.

Tipul procedurii este licitatie deschisă, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 23 octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.