Berkshire Hathaway, conglomeratul miliardarului Warren Buffett, şi-a redus din nou pachetul de acţiuni la Bank of America, cu o vânzare de acţiuni în valoare de aproximativ 845 de milioane de dolari, potrivit documentelor depuse la autoritatea de reglementare a sectorului financiar, tranhsmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conglomeratul condus de unul dintre cei mai veneraţi investitori ai lumii a vândut acţiuni în valoare de peste 6 miliarde de dolari la a doua bancă din SUA ca mărime, în şapte runde de vânzări de acţiuni, efectuate din iulie.

Berkshire, principalul acţionar al BofA, a dezvăluit că a vândut aproximativ 21,1 milioane de acţiuni ale băncii între 28 şi 30 august.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Buffett a început să investească în bancă în 2011, când Berkshire a cumpărat acţiuni preferenţiale de 5 miliarde de dolari. Această achiziţie a semnalat încrederea lui în capacitatea CEO-ului Brian Moynihan de a restabili sănătatea băncii după criza financiară din 2008.

Buffett, în vârstă de 93 de ani, a spus în aprilie 2023, pentru CNBC, că îi place Moynihan ”enorm” şi că nu vrea să vândă acţiunile băncii.

Acţiunile BofA au crescut cu 21% până acum în acest an, comparativ cu un avans de 22,6% al indicelui S&P 500 Banks, care urmăreşte performanţa băncilor cu capitalizare mare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.