România şi Republica Moldova au, din punct de vedere al sectorului agricol, probleme similare şi anume: gradul redus de asociere a producătorilor şi lipsa liniilor de procesare a materiilor prime provenite din acest sector economic, spune preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, care consideră că România şi Republica Modova au nevoie de proiecte comune în domeniul agriculturii.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut joi, 27 octombrie, o întrevedere cu ministrul agriculturii şi industriei alimentare al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, în scopul identificării soluţiilor optime de dezvoltare a sectorului agroalimentar din cele două state. Întrevederea a avut loc în marja târgului Indagra 2022, cea mai mare manifestare de profil din Europa de Sud-Est.
„La sfârşitul anului trecut, volumul tranzacţiilor comerciale dintre România şi Republica Moldova a crescut exponential, depăşind două miliarde de euro, ceea ce în mod sigur este un efect al Acordului de Asociere şi de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnat în 2014. Războiul de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina, conflict care se desfăşoară la graniţele României şi Moldovei este un motiv în plus pentru ca relaţiile dintre cele două state, să se consolideze şi mai mult şi să fie accelerat astfel procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Din punct de vedere al sectorului agricol, România şi Republica Moldova au probleme similare, şi anume: gradul redus de asociere al producătorilor şi lipsa liniilor de procesare a materiilor prime provenite din acest sector economic. În mod cert, cele două state trebuie să desfăşoare proiecte comune pentru a transforma aceste dezavantaje în oportunităţi de piaţă”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.
La rândul său, ministrul Agriculturii şi industriei alimentare al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, a spus că Republica Moldova şi România au nevoie urgentă de o strategie de promovare comună care să genereze oportunităţi de piaţă sustenabile pentru producătorii români şi moldoveni.
”În mod evident, mediul de afaceri din Republica Moldova are toată deschiderea în ceea ce priveşte colaborarea cu antreprenorii români, mai ales că astfel pot pătrunde mai uşor pe piaţa Uniunii Europene. Actualul context geopolitic face ca Republica Moldova se se orienteze şi mai puternic către piaţa europeană şi, implicit, către România. De asemenea, evenimente precum târgul Indagra trebuie să reprezinte baza unei colaborări mai intense între Romexpo şi Moldexpo, ca pivoţi de promovare a produselor din cele două state”, a declarat ministrul Agriculturii şi industriei alimentare al Republicii Moldova, Vladimir Bolea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.