Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, spune că din 1.170.000 firme active au depus bilanţul doar 768.372, astfel că aproape 401.000 firme nu depun niciun bilanţ financiar. Potrivit acestuia, economia românească e extrem de polarizată, iar 3.845 de firme reprezintă 0,5% din numărul celor care depun bilanţul şi care realizează 62% din cifra totală de afaceri a celor care depun bilanţul, 329 miliarde euro. Astfel, cifra de afaceri totală a companiilor româneşti nu va depăşi 350 de miliarde de euro în următorii cinci ani.
În prezent, România se confruntă cu o capitalizare foarte slabă a companiilor, precum şi cu cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare între statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, există o necesitate acută pentru creşterea nivelului intermedierii financiare şi, implicit, a creditării companiilor din partea sistemului bancar, precum şi pentru combaterea gradului scăzut de capitalizare al companiilor şi al economiei în general.
„Statul trebuie să se concentreze mai mult pe ridicarea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor. CCIR a semnalat de foarte multe ori discrepanţele dintre cifrele pe care tot instituţiile administraţiei publice (ANAF şi Registrul Comerţului) le pun la dispoziţie. Discrepanţa este colosală. Nu am primit nici până acum vreun răspuns cu privire la ce se întâmplă cu această diferenţă. De ce sunt 1.170.000 firme active şi de ce au depus bilanţul doar 768.372. Vorbim de aproape 401.000 firme care nu depun niciun bilanţ financiar. Un număr de 572.960 de companii sunt pe plus, au rezultatul financiar mai mare ca zero, iar 180.000 sunt sub zero. Am semnalat, totodată, că economia românească e extrem de polarizată. Vorbim de 3.845 de firme care reprezintă 0,5% din numărul celor care depun bilanţul şi care realizează 62% din cifra totală de afaceri a celor care depun bilanţul, 329 miliarde euro. În aceste condiţii, nu văd România depăşind 350 miliarde euro cifră de afaceri în următorii cinci ani”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.
Florin Dragu, şef serviciu, Direcţia Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României, a precizat că „există vulnerabilităţi, în special provenind din numărul ridicat de companii care au capitaluri negative, acestea reprezentând 30,7% din firmele active, respectiv 229.700 de companii, un număr care s-a menţinut indiferent de faza ciclului economic”.
În ceea ce priveşte colaborarea dintre mediul de afaceri şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), reprezentanţii instituţiei, prezenţi la conferinţă, Daniela Teodoru, director general, Direcţia Generală Coordonare Control Fiscal şi Sia-Nicoleta Jiru, director, Direcţia Generală Coordonare Control Fiscal din ANAF, susţin că în momentul de faţă Agenţia se află în plină reformă de digitalizare şi de schimbare a mentalităţii în activitatea de control fiscal, reformă ce include modificarea drastică a procedurilor, a modului de abordare, dar, mai ales a mentalităţii privind controlul.
Listarea companiilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) reprezintă una dintre soluţiile de capitalizare, în acest sens preşedintele BVB, Radu Hanga, prezent la conferinţă, a susţinut că „în ultimii 4 ani am avut peste 5 miliarde de euro în finanţări prin piaţa de capital, statul român utilizând platforma bursei pentru a-şi finanţa necesarul. În ultimii 7-8 ani vedem că depozitele la bănci au crescut cu o rată ridicată, existând 280 de miliarde de lei în depozite ale populaţiei, ceea ce înseamnă că există capital şi, totodată, că există companii care au nevoie de el”.
Cu toate acestea, potrivit preşedintelui Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul, intermedierea financiară slabă şi investiţiile reduse de la BVB sunt rezultatul lipsei de încredere a investitorilor români.
„Eu sunt sigur că bursa se sprijină pe 3 piloni: primul înseamnă banii, al doilea pilon înseamnă informaţia, iar cel mai important pilon este încrederea. România suferă şi la capitalizare, iar informaţiile sunt aşa cum sunt. Dar cred că pilonul de bază la care bursa de valori şi piaţa românească suferă, în general, este încrederea”, a afirmat Dan Paul, în cadrul evenimentului.
„Finanţările acordate prin Programul IMM Invest au fost folosite de companii, în majoritate, pentru capitalul de lucru şi mai puţin pentru investiţii”, a afirmat Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM.
„Din cele 60.000 garanţii, 85% au mers în finanţarea capitalului de lucru şi doar 15% au mers către investiţii. FNGCIMM a aprobat 60.000 garanţii, valoarea astfel infuzată de sistemul financiar-bancar fiind de 40 miliarde lei, adică 5% din PIB, iar garanţiile acordate de noi fiind de 33 miliarde lei, ceea ce înseamnă salvarea a peste un milion de locuri de muncă. Când am luat în 2020 decizia implementării acestui program, am observat că 34% din IMM-uri aveau capital negativ sau erau în dificultate”, a declarat directorul general al FNGCIMM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.