Compania care administrează reţeaua de metrou a Bucureştiului, Metrorex, a încheiat trei contracte de asigurare cu Asirom, tranzacţie intermediată de brokerul Globasig, dintre care unul vizează acoperirea daunelor suferite de călători în cazul unui accident, cu o limită maximă de despăgubire de un milion de euro, au transmis, pentru News.ro, surse din piaţa de asigurări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Totodată, unul dintre contracte vizează acoperirea răspunderea civilă faţă de terţi, cu o limită totală de un milion de euro, iar al doilea contract face referire la răspunderea generală faţă de terţi şi are o limită totală de 100.000 euro. Potrivit surselor citate, tranzacţia a fost intermediata de Globasig.

”Încheierea pachetului de asigurare a fost intermediată de Globasig Broker de Asigurare Reasigurare, iar asigurătorul care a preluat riscurile este Asirom. Prima de asigurare totală pentru cele trei polite este de 22.000 de euro, iar poliţele au fost încheiate cu franşiză 0 şi au valabilitate de 12 luni”, au transmis sursele din piaţă.

În noiembrie 2016, compania a lansat un anunţ prin care şi-a anunţat intenţia de a achiziţiona o asigurare de răspundere civilă faţă de terţi pentru care avea disponibilă o sumă de 132.000 lei, potrivit aceleiaşi surse.

Anul trecut, Metrorex a avut venituri totale de 717,77 milioane lei, potrivit datelor trimise Ministerului Finanţelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.