McDonald’s a raportat o scădere pe scară largă a vânzărilor globale în termeni comparabili şi ratarea aşteptărilor referitoare la profit în trimestrul al doilea, în urma închiderii magazinelor sale din cauza pandemiei de Covid-19, care i-a limitat activităţile la drive-thru şi comenzi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acţiunile companiei cu sediul în Chicago au scăzut cu peste 2,5% în urma raportării rezultatelor trimestriale.

Vânzările globale în termeni comparabili au scăzut cu 23,9% în trimestrul al doilea, trase în joc de pieţe mari, precum cele Marea Britanie, Franţa şi America Latină.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Analiştii anticipau un declin al vânzărilor de 23,24%, potrivit datelor firmei de analiză a pieţei Refinitiv.

În Statele Unite, unde compania are peste o treime din restaurantele sale, vânzările în termeni comparabili s-au redus cu 8,7%, dar declinul a fost sub cel anticipat, de 9,97%.

În timpul unei conferinţe la distanţă cu investitorii, directorii companiei au fost precauţi, dar au notat că vânzările  consemnate în iulie s-au îmbunătăţit şi ar trebui să fie uşor pozitive la sfârşitul lunii.

Aproximativ 96% din restaurantele McDonald’s funcţionează cu drive-thru, comenzi sau cu o capacitate redusă.

Compania intenţionează să lanseze o campanie de publicitate în semestrul al doilea, pentru care are un buget considerabil, a spus Kempczinski.

În trimestrul al doilea, McDonald’s a redus cheltuielile de marketing în SUA cu 70%, pentru conservarea resurselor, dar nu va reinvesti banii respectivi.

Majoritatea reclamelor vor promova meniurile de bază şi comenzile digitale, dar sunt planificate şi unele inovaţii legate de meniuri.

Compania se mai aşteaptă să colecteze în semestrul al doilea majoritatea chiriilor de la  francizaţi, care au fost amânate.

McDonald’s mai anticipează că există şanse de creştere în Europa, ”unde unele restaurante independente au probleme mari, ceea ce poate reprezenta o portunitate pentru noi”.

Veniturile au scăzut cu 30,5%, la 3,76 miliarde de dolari, dar sunt peste estimările de 3,68 de miliarde de dolari.

Profitul net a scăzut cu 68%, la 483,8 milioane de dolari. Excluzând elementele excepţionale, McDonald’s a câştigat 66 de cenţi pe acţiune, cu 8 cenţi sub aşteptări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.