Marea Britanie a anunţat luni planuri de a reduce drastic subvenţiile energetice pentru companii, cu 85%, la 5,5 miliarde de lire sterline (6,7 miliarde de dolari), în anul financiar 2023/24, după ce guvernul a descris nivelul actual de sprijin drept ”nesustenabil de scump”, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Costul actualului program de sprijin energetic, pe şase luni, care va expira la sfârşitul lunii martie, a fost estimat să coste 18,4 miliarde de lire sterline, când autoritatea de supraveghere a bugetului guvernamental a publicat prognozele în noiembrie.

”Prioritatea mea principală este abordarea creşterii costului vieţii, ceva cu care se luptă atât familiile, cât şi companiile. Asta înseamnă să luăm decizii dificile pentru a reduce inflaţia, oferind în acelaşi timp cât mai mult sprijin posibil familiilor şi afacerilor”, a declarat ministrul de Finanţe Jeremy Hunt, într-un comunicat.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Ministerul de Finanţe a căutat modalităţi de a reduce pachetele de sprijin energetic, în timp ce încearcă să stabilizeze finanţele publice ale ţării, după tulburările politice şi economice din timpul guvernului de scurtă durată al fostului prim-ministru Liz Truss.

Preţurile britanice ale gazelor naturale au început să crească brusc în a doua jumătate a anului 2021 şi au urcat şi mai mult după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022.

Preţurile au fost foarte volatile de atunci. Deşi acum au revenit aproximativ la acelaşi nivel ca acum un an şi sunt mai mici decât atunci când a fost anunţat pachetul de asistenţă actual, ele sunt încă de câteva ori mai mari decât la începutul lui 2021.

Hunt a spus că este îngrijorat de faptul că, deşi preţurile scad, acestea nu sunt transmise companiilor, aşa că a scris autorităţii de reglementare a energiei, Ofgem, solicitând o actualizare cu privire la necesitatea de a lua măsuri.

Iniţial, guvernul trebuia să-şi publice propunerile de sprijin energetic pentru afaceri înainte de sfârşitul anului 2022, dar decizia a fost amânată, înfuriind unele companii care se confruntau cu incertitudinea cu privire la facturile la energie.

Noul program va include sprijin suplimentar pentru unele companii mari consumatoare de energie, mai ales în sectorul productiv.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.