Marea Britanie îşi intensifică negocierile comerciale cu Statele Unite, a declarat marţi ministrul Comerţului, Liz Truss, anunţând debutul unei a cincea runde de discuţii, concentrată pe tarifele aplicate mărfurilor, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Regatul Unit a plasat un acord comercial cu Statele Unite în fruntea unei liste de priorităţi post-Brexit, subliniind că încheierea unor acorduri bilaterale este unul dintre principalele beneficii ale ieşirii din Uniunea Europeană.

”Intensificăm negocierile, pentru a ne afla într-o poziţie bună, care să ne permită progrese după alegerile din SUA”, a afirmat Truss pe Twitter.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Dorim un acord care să răspundă nevoilor tuturor regiunilor din Marea Britanie şi care să aducă progrese în domenii moderne cum ar fi tehnologia şi serviciile”, a arătat aceasta.

În pofida retoricii pozitive referitoare la perspectivele unui acord, nu a fost stabilită încă o dată pentru acord, iar Truss a trebuit să respingă criticile opoziţiei că un acord ar însemna reducerea standardelor alimentelor şi permiterea accesului american în sistemul de sănătate britanic.

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului britanic, companiile britanice ar face economii de 493 de milioane de lire după liberalizarea tarifelor, în cadrul unui acord ambiţios cu Statele Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.