Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că şi-ar dori ca, în următorii trei ani, România să fie parte a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). El a adăugat că a fost decis în interiorul coaliţie de guvernare ca Nicolae Ciucă să fie preşedintele Comisiei specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la OCDE, după ce nu va mai fi premier.
„Noi am avea cam în 5 ani să intrăm la OCDE. Aţi văzut că am făcut şi o comisie parlamentară. Am şi decis în interiorul coaliţie ca domnul Nicolae Ciucă, după ce nu va mai fi premier, să fie preşedintele acestei Comisii „Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – n.r.). Cu alte cuvinte să existe o continuitate şi o coerenţă în ce s-a pornit la Guvern şi cu ce s-a pornit la Parlament. Am fost şi lăudaţi pentru acest lucru”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri la Piatra Neamţ.
„Eu mi-aş dori ca, în următorii 3 ani, să intrăm în OCDE”, a continuat liderul PSD.
„Este foarte, foarte important. Îmi doresc şi mi-am dorit de când am făcut această coaliţie, mai ales când unim cele două mari partide şi de stânga şi de dreapta, depăşim anumite lucruri şi vedem perspectiva naţională, în primul rând. Repet, nu aia cu goarna şi cu drapelul înfăşuraţi şi fără soluţii. Cred că o astfel de coaliţie trebuie să ducă România şi în OCDE şi în Schengen”, a conchis Ciolacu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.