Managerii din România preconizează, pentru următoarele trei luni, o creştere moderată a preţurilor în comerţul cu amănuntul şi o scădere moderată a numărului de angajaţi în construcţii, arată datele transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS) în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

În industria prelucrătoare, în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie, managerii preconizează, pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +4%).

”Pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice se estimează cea mai mare creştere (sold conjunctural +38%), urmată de activităţile de fabricare a altor mijloace de transport şi a produselor din tutun (sold conjunctural +35%)”, se arată în raport.

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -3% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +8%).

În activitatea de construcţii, va fi înregistrată, în următoarele trei luni, o scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -19%).

Managerii estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -10%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +7%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii au estimat, pentru următoarele trei luni, tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural +4%).

”Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +10%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +17%)”, se arată în raport.

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +15%).

Totodată, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%).

În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +6%).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.