Mai multe aplicaţii precum Snapchat, Spotify şi Google Cloud, a grupului Alphabet, au fost afectate pentru scurt timp, marţi, de o pană globală, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Google a spus că problemele legate de Cloud Networking, care are printre clienţii săi Etsy, Spotify şi Snap, au fost parţial rezolvate la scurt timp după ce mii de utilizatori le-au semnalat pe site-ul web de urmărire a întreruperilor downdetector.com.

Google Cloud anunţase anterior că serviciile, inclusiv instrumente pentru dezvoltatori cloud, consola cloud şi motorul cloud, se confruntă cu întreruperi.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Spotify a spus că are informaţii despre ”unele probleme chiar acum şi că le verifică”, după ce peste 50.000 de utilizatori au raportat probleme la downdetector, dar acele întreruperi au fost rezolvate de atunci, potrivit site-ului.

”Mulţi utilizatori ai Snapchat au probleme cu utilizarea aplicaţiei. Staţi pregătiţi, lucrăm la o remediere. Între timp, recomandăm să rămâneţi conectaţi”, a anunţat Snapchat mai devreme, într-un tweet.

Fastly, compania de cloud din spatele unei întreruperi majore de internet produsă la nivel global în iunie, a anunţat că înregistrează un număr mare de erori care provind de la ”unfurnizor comun de cloud, fără legătură cu platforma edge cloud a Fastly”.

Scurta întrerupere de marţi urmează unei întreruperi de şase ore care a paralizat luna trecută activitatea Meta Platforms, cunoscută anterior sub numele de Facebook, după modificări de configurare defectuoase pe routerele companiei.

Downdetector urmăreşte doar întreruperile prin corelarea rapoartelor de stare dintr-o serie de surse, inclusiv erorile trimise de utilizatori pe platforma sa. Întreruperea ar fi putut afecta un număr mai mare de utilizatori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.