Liderul PNL Ludovic Orban a declarat că situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara este una critică din cauza a două greşeli pe care le-au făcut vechile guvernări PSD şi anume faptul că nu a fost pus în practică un plan de restructurare şi nu a fost acordat un ajutor de stat aprobat, iar soluţia ar fi o companie care să aibă activele viabile şi capacitatea de a fi profitabilă. Acesta a mai spus că problema minerilor din Valea Jiului a fost discutată în şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului, cât şi în coaliţia de guvernare.
„O delegaţie a sindicatelor minerilor a fost primită în cursul săptămânii trecute şi de către domnul ministru Virgil Popescu şi de către domnul prim-ministru Florin Cîţu. În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii minerilor, Guvernul deja a adoptat o modificare a ordonanţei de urgenţă pentru a permite plata pe o perioadă de trei luni a salariilor din fondurile de garantare. Practic, s-a permis să se utilizeze bani din acest fond şi pentru plata salariilor şi pentru companiile aflate în insolvenţă”, a afirmat Ludovic Orban luni la Parlament.
Acesta a vorbit şi despre greşelile pe care le-au făcut guvernările PSD, lucru care a dus la situaţia critică de la Complexul Energetic Hunedoara.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„În primul rând, este vorba de faptul că acolo nu a fost pus în practică un plan de restructurare, astfel încât să se menţină toate activităţile viabile. Pe de altă parte, s-a aprobat un ajutor de stat care nu a fost acordat în condiţiile reglementărilor existente la nivel european şi Complexul Energetic Hunedoara este obligat să returneze acest ajutor”, a explicat preşedintele liberalilor.
El a mai spus că Guvernul a găsit o soluţie temporară ca să poată plăti salariile.
„Felicit Guvernul că s-a mişcat foarte repede în această direcţie. Pe de altă parte, în perspectivă, trebuie să existe o soluţie care să stea în picioare şi anume o companie care să aibă activele viabile şi care să aibă capacitatea de a fi profitabilă, de a putea rămâne pe piaţă astfel încât să prezerve locurile de muncă din zona respectivă. Guvernul a fost extrem de atent, a negociat cu sindicatele, deja a fost adoptată ordonanţa de urgenţă, se află în pregătire HG privind normele de aplicare a acestei ordonanţe şi, imediat ce va fi adoptată HG, se vor plăti salariile către mineri”, a completat Orban.
Chestionat dacă vor fi concediaţi mineri, liderul PNL a replicat: „Există posiblitatea de pensionări şi posibilitatea în care anumiţi angajaţi pentru plăţi compensatorii să fie disponibilizaţi voluntar”.
„Şi, evident, să fie realocate resursele umane de la nivelul celor patru mine, Centralei de la Paroşeni în mod optim, astfel încât să existe o companie viabilă. Guvernul este concentrat să găsească o soluţie pe termen mediu şi lung, să creeze o companie viabilă care să salveze cât mai multe locuri de muncă acolo”, a adăugat Orban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.