Ludovic Orban a declarat joi că este necesar ca încă de pe acum să înceapă pregătirea PNDL 3, astfel încât de anul viitor să intre efectiv în funcţiune şi că, pentru acest program, trebuie prevăzute cel puţin 40 de miliarde de lei, sumă care să ajute la dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă şi canal.
„Investiţiile în dezvoltarea comunităţilor locale nu au voie să se oprească! Este imperios ca, încă de pe acum, să înceapă pregătirea PNDL 3 la modul foarte concret, astfel încât de anul viitor să intre efectiv în funcţiune. Noile proiecte de infrastructură au nevoie de un timp rezonabil de pregătire şi de suficient timp pentru implementare, astfel încât în comunităţile locale să se resimtă impactul pozitiv în următorii 2-3 ani. Cel puţin 40 de miliarde de lei, pe o bugetare serioasă cu planificare multianuală, trebuie prevăzuţi pentru PNDL 3, iar această sumă trebuie să vizeze dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă şi canal. Cum am mai precizat, spaţiul bugetar se deschide deja, pe măsură ce PNDL 1 şi 2 ajung la final”, a scris Ludovic Orban, joi pe Facebook.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul liberalilor a adăugat că e important ca PNDL 3 să nu română doar la stadiul de planuri, promisiuni şi bune intenţii.
„Pentru acest lucru, de la nivelul Guvernului trebuie să înceapă discuţiile aplicate cu toate părţile interesate, pe un calendar clar, pentru a defini criteriile necesare pentru accesarea acestor fonduri de dezvoltare. Este prea puţin important cum se va numi noul program, esenţial este ca acesta să nu rămână doar la stadiul de planuri, promisiuni şi bune intenţii. În mod evident, va trebui să ţinem cont şi de alocările preferenţiale ale guvernărilor PSD şi să oferim o compensare justificată acelor comunităţi locale discriminate pe criterii politice. Toate comunităţile locale au nevoie de aceeaşi şansă la dezvoltare, or este datoria Partidului Naţional Liberal să facă dreptate şi în această privinţă”, a completat Orban.
El a ma spus că „deviza PNL, pentru care fiecare dintre primarii noştri au cerut anul trecut încrederea cetăţenilor, a fost aceea că «Dezvoltăm România», iar acest program înseamnă că trebuie să dezvoltăm fiecare comunitate locală”.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.