Lucian Şova, propus pentru conducerea Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), a primit joi aviz joi favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, cu 13 voturi ”pentru” şi şapte voturi ”împotrivă”, nicio abţinere.
Întrebat de jurnalişti, la finalul audierilor, dacă ştia că Boris Golovin, cu era era partener de afaceri, face parte din spionajul armatei ruse, el a răspuns că nu cunoştea acest detaliu în momentul asocierii.
Ministrul desemnat a susţinut că este mai greu să desfiinţezi o firmă decât să o înfiinţezi, întrebat fiind de jurnalişti de companiile la care este acţionar.
”Există două firme, aproape că nici nu mai ştiu cum le cheamă, sunt pe Registrul Comerţului. Regional Romlines este una, iar cealaltă nu mai şin minte. Nu am mai putut să le desfiinţez. Sunt mai mulţi asociaţi, una este un SA, cealaltă este un SRL. Fiind mai mulţi asociaţi care la momentul respectiv şi-au dorit să participe la componenta aceasta de activitate economică de transport, au rămas firmele spânzurate acolo. Ştiţi că este mai greu să desfiinţezi o firmă decât să o înfiinţezi”, a afirmat Şova, la ieşirea de la audierile din comisiile de specialitate reunite din Parlament.
El susţine că nu a mai vorbit cu Golovin de zece ani.
Ziarul Adevărul a scris în anul 2015 că Şova a fost partener de afaceri cu rusul Boris Golovin în firma Regional Romlines SA Bucureşti, care se ocupă cu transportul rutier.
Golovin este fost colonel în trupele Spetnatz – GRU – serviciul de spionaj al armatei ruse, stabilit în România după 1990, fiind cel care a înfiinţat, alături de oameni de afaceri ruşi, Nova Bank dar şi Centrul de Afaceri Româno- Rus.
Lucian Şova a fost aproape, în 2015, să fie numit ministru al Transporturilor, după demisia lui Ioan Rus, însă implicaţiile sale în dosarul fostului judecător CCR, Toni Greblă, l-au îndepartat de numirea în această funcţie.
”Am aflat în timpul derulării contractului privind colaborarea cu el”, a declarat Şova, întrebat dacă ştia cu ce se ocupă partenerul său rus. Afacerile cu Golovin, spune el, au început în 2006-2007, înainte ca România să intre în UE.
”Planul său era să înceapă să producă autocare în România, există în presa vremii reflectat momentul, au fost câteva manifestări la Romexpo, în care au prezentat astfel de vehicule. Iar eu, pricepându-mă în domeniul transporturilor rutiere, am fost contactat să asigur promovarea din perspectiva relaţiei cu mediul de afaceri din acest domeniu. Şi am vrut să punem în piaţă aceste vehicule prin intermediul unor firme de proiect. Din păcate, nu au căpătat toate autorizările necesare ca să poată să înceapă producţia în România şi au rămas firmele înregistrate”, a mai spus Şova.
El susţine că, dacă era ceva de ascuns, acest lucru ar fi fost descoperit de cei care se ocupă de acest domeniu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...