Iniţiativă legislativă, depusă la Senat de un grup de senatori PSD, prin care copiii majori ar putea fi obligaţi să plătească pensie de întreţinere părinţilor care necesită sprijin material, înseamnă şi o negare a drepturilor omului de a beneficia de roadele muncii sale aşa cum doreşte, iar autorii ”consideră fie că statul român nu are capacitatea de a face acest lucru, fie că nu are datoria”, a scris, joi, pe pagina sa de Facebook, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Lucian Croitoru, care se întreabă, totodată, dacă ”este sistemul public de pensii sau de asistenţă socială în faliment?”.
Un grup de zeci de parlamentari PSD a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care copiii majori sunt obligaţi să le plătească pensie de întreţinere părinţilor care necesită sprijin material. În cazul în care acest lucru nu este posibil, obligaţia va reveni nepoţilor sau strănepoţilor majori. Sancţiunea prevăzută în proiect pentru neîndeplinirea acestei obligaţii merge până la 3 ani de închisoare.
Croitoru atrage atenţia că autorii acest proiect consideră că statul român nu are capacitatea de a face asta, fie că nu are datoria.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Iniţiativa vine de la politicieni social democraţi. Ce înseamnă asta în esenţă? În primul rând, înseamnă că autorii consideră fie că statul român nu are capacitatea de a face acest lucru, fie că nu are datoria de a face acest lucru, acest din urmă aspect intrând în contradicţie cu esenţa doctrinei social democrate a partidului din care iniţiatorii fac parte”, a scris Croitoru.
Totodată, el atrage atenţia că această iniţiativă neagă unele drepturi ale oamenilor.
”În al doilea rând, înseamnă o negare a drepturilor omului de a beneficia de roadele muncii sale aşa cum doreşte: nu poţi obliga un tânăr să plătească pensie părinţilor, bunicilor şi străbunicilor, naturali sau vitregi, mai ales după ce i-ai obligat, oricum, să plătească impozite în acest scop, pe care şi-l asumă statul”, a scris consilierul.
Totodată, Croitoru consideră că acest proiect este un atac la morala românilor tineri majori, care sunt implicit acuzaţi de imoralitate din moment ce proiectul de lege presupune implicit că tinerii îşi neglijează părinţii.
”Am, în consecinţă, trei întrebări. Este sistemul public de pensii sau de asistenţă socială în faliment? Cred iniţiatorii proiectului legislativ că dreptul omului de a utiliza venitul din muncă în mod liber, este învechit şi trebuie îngrădit? Cred iniţiatorii proiectului că tinerii în vârstă de muncă sunt imorali şi-şi părăsesc părinţii la greu? Dacă răspunsul la această din urmă întrebare este pozitiv, sunt aşa de numeroase cazurile încât depăşesc resursele financiare ale sistemului public de pensii şi de asistenţă socială?”, a scris Croitoru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...