Consultantul financiar Laurenţiu Stan estimează o creştere cu aproximativ zece puncte procentuale a pieţei evaluărilor în anul 2024.
”Creşterea anuală a pieţei de evaluare nu a fost exponenţială în ultima perioadă, fiind înregistrate variaţii de până la 10% în fiecare an. Estimez că, în 2024, piaţa evaluărilor va creşte, probabil, cu acelaşi procent. (...) Evaluarea afacerilor are un potenţial ridicat de creştere, deoarece din ce în ce mai mulţi antreprenori înţeleg importanţa cunoaşterii valorii reale a companiei în care au investit bani şi timp în decursul multor ani de zile. De altfel, raportul de evaluare nu comunică doar o valoare, ci descrie toţi factorii care influenţează acea valoare estimată şi modul cum ei ar putea fi îmbunătăţiţi pentru creşterea acesteia”, a declarat Stan pentru News.ro.
El a făcut şi o serie de estimări referitoare la evoluţia evaluărilor pentru garantarea împrumuturilor, precum şi a evaluărilor de active şi de companii.
Potrivit lui Laurenţiu Stan, evaluarea pentru garantarea împrumuturilor are încă un potenţial ridicat în România, în pofida dobânzilor ridicate şi a dificultăţii întâmpinate de anumite categorii ale populaţiei în a accesa un credit ipotecar. El a argumentat arătând că în 2023 au fost demarate multe proiecte imobiliare rezidenţiale care îşi vor găsi în continuare cumpărători, aceştia având nevoie de o evaluare a proprietăţii achiziţionate pentru obţinerea creditului.
Totodată, Stan a precizat că, în condiţiile în care impozitarea clădirilor se va realiza în baza aceleiaşi legislaţii cel puţin până în 2025, evaluatorii autorizaţi vor avea un rol esenţial în determinarea valorilor impozabile care vor fi declarate de contribuabili primăriilor. Companiile medii şi mari vor solicita în continuare reevaluarea activelor din patrimoniu pentru înregistrarea valorii juste în contabilitate, a declarat Laurenţiu Stan, el opinând că este foarte probabil ca aportul acestui segment în totalul pieţei să se păstreze la acelaşi nivel anul viitor.
”În 2023 s-a simţit un avânt important al solicitărilor de evaluare a părţilor sociale sau acţiunilor companiilor autohtone, în diferite scopuri, printre care vânzarea unor pachete minoritare către investitori, exit-ul unuia dintre acţionari, constituirea unui holding şi altele. Preconizez că interesul pentru astfel de evaluări va fi şi mai ridicat în 2024, din dorinţa antreprenorilor de a consolida propriile afaceri prin atragerea unor investitori alături de ei, ca alternativă la finanţarea investiţiilor sau activităţii curente prin finanţare bancară”, a subliniat Stan, care a arătat că, în opinia sa, va exista un interes mai ridicat şi pentru evaluarea companiilor care doresc să se listeze la bursă sau să se retragă de pe piaţa de capital.
Întrebat dacă anul 2023 a fost diferit faţă de alţi ani în domeniul evaluărilor, Stan a precizat că începutul anului a fost ”ceva mai dificil” comparativ cu alţi ani, mai ales pentru evaluatorii de garanţii bancare. El a adăugat că majorarea dobânzilor şi înăsprirea condiţiilor de creditare au condus automat la reducerea solicitărilor de credite ipotecare şi, implicit, a evaluărilor pentru garantare.
”Însă, treptat, activitatea de evaluare şi-a revenit, ajutată şi de necesitatea reevaluării unor garanţii deţinute deja de bănci, conform regulamentelor în vigoare. Pe de altă parte, au crescut alte linii de activitate din domeniul evaluărilor, cum ar fi cele pentru raportare financiară şi evaluarea afacerilor, în urma conştientizării nevoii de evaluare în rândurile antreprenorilor”, a declarat acesta.
El a mai spus că domeniul evaluărilor este influenţat, în principal, de modificările legislative fiscale, deoarece acestea au impact atât asupra demersului de estimare a valorii diferitelor tipuri de active, precum şi asupra activităţii propriu-zise a unei firme de evaluare. Potrivit lui Laurenţiu Stan, orice modificare a impozitelor are impact asupra acestui business, mai ales că profesia de evaluator autorizat este una liberală şi forma de organizare a evaluatorilor poate fi atât ca PFA, cât şi ca microintreprindere, ambele forme de funcţionare fiind influenţate direct de reglementările fiscale.
“Impozitarea microintreprinderilor se va modifica începând cu 1 ianuarie 2024, conform Legii 296/2023. Astfel, vor exista 2 cote de impozitare, de 1% şi de 3%. Cota de 3% se va aplica microintreprinderilor cu venituri de peste 60.000 euro, categorie în care se încadrează majoritatea firmelor de evaluare”, a adăugat consultantul financiar.
”Fiecare an a venit cu propriile provocări pentru piaţa evaluărilor din România, iar 2024 nu va face excepţie. Vor fi adoptate diferite modificări legislative care vor influenţa cu siguranţă activitatea evaluatorilor autorizaţi, sper doar că vor fi benefice atât pentru evaluatori cât şi pentru mediul de afaceri în general”, a apreciat Laurenţiu Stan.
Laurenţiu Stan este cunoscut în domeniu ca evaluator autorizat de aproape 20 de ani. De 15 ani s-a specializat în evaluarea de afaceri şi active intangibile, cum ar fi licenţe, patente, software, drepturile de proprietate intelectuala, mărcile comerciale, iar în prezent dezvoltă în România conceptul de Value Growth Advisory, menit să ajute antreprenorii care doresc să crească valoarea propriei afaceri în vederea unei eventuale vânzări şi nu numai. Este certificat de organizaţii naţionale şi internaţionale de renume din domeniul evaluărilor – Membru Acreditat ANEVAR (MAA) pentru specializarea Evaluarea întreprinderilor şi activelor necorporale, Certified Valuation Analyst – CVA™ de către The European Association Of Certified Valuators And Analysts – EACVA™, Recognised European Valuer – REV® de către The European Group Of Valuers' Associations – TEGoVA şi membru al The Royal Institution of Chartered Surveyors – RICS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.