Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat va dubla în acest an numărul ataşaţilor economici externi care lucrează în marea majoritate în ambasadele României din afara ţării, a declarat miercuri ministrul de resort Ilan Laufer, într-o conferinţă de presă. Ministrul nu a putut preciza care este venitul lunar al acestor angajaţi şi nici care este bugetul alocat în acest sens de minister în acest an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Majoritatea acestori ataşaţi lucrează în ambasadele României din afara ţării.

”Deja am luat măsuri în acest sens. Anul trecut, sub guvernarea tehnocraţilor, foarte mulţi dintre ataşaţii noştri economici au fost rechemaţi acasă Avem un plan de reîntregire a reţelei noastre externe. În acest moment, avem undeva la 40 şi ceva de ataşaţi şi dorim să suplimentăm până la nivelul de 83-84”, a afirmat Laufer.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De la începutul anului au fost ocupate circa zece posturi, unele de ele de voluntari, potrivit ministrului. 

”Ne dorim reîntregirea echipei în acest an sau într-un termen cât mai scurt. Totodată, odată cu negocierile pentru Brexit, cu pregătirea preşedinţiei României în fruntea UE, urmează să suplimentăm şi echipa noastră de la Geneva cu încă cel puţin trei sau patru persoane pentru pregătirea preşedinţiei şi negocierilor care vor urma în ceea ce priveşte Brexit-ul", a menţionat Laufer.

Întrebat care este bugetul alocat de minister cu toţi cei 83-84 de ataşaţi în acest an, dar şi ce salarii au ataşaţii externi, Laufer a spus că ministerul va pune ulterior la dispoziţie aceste date.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.