Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004 şi pentru modificarea art. III alin. (1), (1¹) şi (3) din Legea nr. 269/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, informează Administraţia Prezidenţială. Actul normativ prevede facilitarea investiţiilor în sistemele de irigaţii din fonduri naţionale şi europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, legea promulgată îşi propune înlocuirea acordului scris al proprietarilor, întrucât sunt multe situaţii când investiţiile sunt îngreunate sau blocate din cauza faptului că proprietarii nu pot fi identificaţi.

Prin urmare, în cazul în care contractele nu cuprind explicit acordul proprietarilor terenurilor şi/sau aceştia nu pot fi identificaţi, titularii autorizaţiilor vor publica o notificare privind intenţia de a executa lucrările, la sediul primăriei comunei, oraşului sau municipiului pe raza căreia/căruia se află terenurile pe care urmează să fie executate lucrările, identificând aceste terenuri conform modalităţilor prevăzute Legea 138/2004. „În acest caz, notificarea devine după 10 zile calendaristice titlul pentru emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire”, mai indică sursa citată.

De asemenea, „Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, organizaţiile şi federaţiile beneficiază, în condiţiile legii, de un drept de servitute de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană şi de un drept de uz asupra terenurilor proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice situate în cadrul platourilor deservite de amenajările de îmbunătăţiri funciare. Aceste drepturi au ca obiect utilitatea publică a bunurilor din fondul dominant şi se realizează cu titlu obligatoriu pe toată existenţa acestora, se exercită fără înscriere în cartea funciară şi cuprind dreptul de folosinţă, întreţinerea, reparaţiile şi paza integrităţii respectivelor bunuri, precum şi a înlăturării urmărilor unor dezastre şi aplicării de măsuri de protecţie a mediului înconjurător, conform prevederilor legale în vigoare”, conform actului normativ promulgat de către şeful stratului.

Sistemele de irigaţii locale sunt autorizate de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, mai prevede sursa menţionată.

„Pentru sistemele de irigaţii locale înfiinţate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiarii au obligaţia să obţină autorizaţia de la Agenţie în termen de 6 luni de la aprobarea normelor metodologice”, mai arată actul normativ.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.