Fondatorul companiei spaţiale Blue Origin, Jeff Bezos, s-a oferit să acopere costuri ale NASA de ordinul miliardelor de dolari, în schimbul unui contract de construcţie a unui modul care să asolizeze astronauţi pe Lună, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bezos a declarat că Blue Origin va renunţa la toate plăţile, până la 2 miliarde de dolari, din partea NASA în actualul şi în următorii doi ani fiscali guvernamentali.

Blue Origin şi-ar finanţa, de asemenea, propria misiune pe orbita joasă a Pământului, potrivit Bezos.

În schimb, compania a solicitat un contract cu preţ fix de la agenţia guvernamentală.

”Această ofertă nu este o amânare, ci este o renunţare directă şi permanentă la aceste plăţi. Această ofertă acordă timp pentru ca acţiunile de creditare guvernamentală să ajungă din urmă ”, a spus Bezos într-o scrisoare deschisă adresată administratorului NASA Bill Nelson.

NASA, în aprilie, a acordat SpaceX, compania spaţială a lui Elon Musk, un singur contract de 2,89 miliarde de dolari pentru a construi următorul modul lunar echipat în cadrul programului său Human Landing Systems.

Înainte de a selecta câştigătorul concursului, NASA a acordat contracte de studiu pe 10 luni companiilor SpaceX, Blue Origin şi Dynetics, pentru a începe lucrul la modulele lunare.

"În loc de această abordare cu sursă unică, NASA ar trebui să adopte strategia sa originală de concurenţă. Fără concurenţă, la scurt timp după încheierea contractului, NASA va avea opţiuni limitate, în timp ce va încearca să negocieze termenele ratate, modificările de proiectare şi depăşirile de costuri”, a spus Bezos.

Bezos, fondatorul şi preşedintele executiv al Amazon, a lansat în spaţiu, la începutul acestei luni, primul zbor al rachetei New Shepard cu echipaj, un proiect al companiei sale Blue Origin.

El şi ceilalţi pasageri au plutit în microgravitate câteva minute, iar capsula în care se aflau s-a întors apoi şi a aterizat după 10 minute şi 10 secunde.

În acest moment, Bezos şi colegul său miliardar Richard Branson sunt singurii doi antreprenori majori pe piaţa lansării turiştilor la marginea spaţiului.

Virgin Galactic, compania lui Branson, care a finalizat recent şi un zbor cu echipaj, a vândut în mod istoric locuri pe zborurile sale, cu sume cuprinse între 200.000 şi 250.000 de dolari pe bilet.

Piaţa turismului este doar o componentă a unei economii spaţiale evaluată la nu mai puţin de 420 miliarde de dolari. Cu toate acestea, profilul său ridicat înseamnă că are o influenţă puternică şi larg răspândită asupra industriei spaţiale, investitorii indicând adesea zborurile astronauţilor ca atrăgând atenţia asupra consecinţelor mai largi ale pieţei extraterestre.

Blue Origin a vândut bilete în valoare de aproape 100 de milioane de dolari pentru viitoarele zboruri de pasageri către marginea spaţiului, a spus Bezos săptămâna trecută. Compania lucrează activ la construirea mai multor rachete pentru a zbura mai frecvent.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.