Japonia a anunţat duminică o înăsprire a regulilor în domeniul imigraţiei, după evadarea din ţară a fostului şef al Nissan Carlos Ghosn, aceasta fiind prima reacţie oficială a autorităţilor de la Tokyo, transmite Reuters.
Autorităţile nu au avut nicio reacţie după anunţul făcut marţi de Ghosn referitor la fuga sa în Liban, ţara unde a copilărit, pentru a scăpa de sistemul de justiţie ”corupt” al Japoniei. Toate instituţiile guvernamentale şi majoritatea companiilor din Japonia au fost închise pentru sărbătoarea Anului Nou.
Fostul preşedinte al Nissan Motor şi al Renault a fost arestat la Tokyo în noiembrie 2018 şi este acuzat de mai multe ilegalităţi financiare, pe care le neagă.
Ministrul Justiţiei, Masako Mori, a spus că plecarea ”aparent ilegală” a lui Ghosn ester foarte regretabilă şi a adăugat că nu există date privind ieşirea lui din Japonia. Mori a promis o investigaţie amănunţită şi a spus că autorităţile au emis o informare oficială pentru arestarea lui Ghosn.
”Am cerut Agenţiei pentru Servicii de Imigraţie să se coordoneze cu restul agenţiilor pentru a înăspri procedurile de plecare”, a spus ministrul, adăugând că nerespectarea condiţiilor de cauţiune de către Ghosn nu este justificată şi că instanta i-a revocat eliberarea.
Separat, prpcurorii au emis un comunicat în care au apărat sistemul de justiţie din Japonia, afirmân că prin plecarea din ţară Ghosn a ignorat justiţie şi şi-a agravat faptele.
Nu este clar ce ar putea face Japonia pentru a-l readuce în ţară pe Ghosn. Japonia are tratat de extrădare doar cu Statele Unite şi Coreea de Sud, ceea ce înseamnă ca ar putea fi dificil ca Ghosn să fie recuperat din Liban.
Libanul a anunţat în această săptămână că a primit un mandat de arestare pentru Ghosn din partea Interpolului. Libanul a arătat că Ghosn a intrat legal în ţară.
Un oficial libanez din domeniul securităţii a afirmat că nu este clat dacă Ghosn va fi solicitat să fie audiat în legătură cu mandatul de arestare, dar a adăuga că Libanul nu îşi extrădează cetăţenii.
Publicaţia Wall Street Journal a relatat că Ghosn a ieţit dinJaponia la bordul unui avion privat, ascuns într-o ladă folosită de obicei pentru echipament audio. El a fost însoţit de doi bărbaţi care purtau numele unor contractori americani în domeniul securităţii, potrivit unor surse apropiate investigaţiei referitoare la evadare, citate de publicaţie.
Lada nu a fost verificată cu raze X şi a fost urcată la bordul avionului privat, a relatat televiziunea japoneză NHK.
Un oprator aerian privat din Turcia a anunţat că două dintre avioanele sale au fost folosite ilegal pentru transportarea lui Ghosn, iar un angajat a falsificat datele pentru a exclide numele lui Ghosn.
Potrivit companiei, MNG Jet, Ghosn a zburat de la Osaka, Japonia, la Istanbul, iar acolo a schimbat avionul şi a zburat la Beirut.
Turcia a reţinut şapte persoane, inclusiv patru piloţi, în cadrul investigaţiei legate de tranzitul lui Ghosn prin Istanbul.
Procurorii japonezi au spus că sistemul de justiţie al ţării garantează tuturor inculpaţilor un proces prompt, deschis şi corect. Aceştia au adăugat că cele peste 100 de zile de detenşie ale lui Ghosn au fost justificate deoarece acesta ”avea o reţea extindă internă şi externă şi că ar fi putut să îşi exercite o influenţă considerabilă pentru a ascunde dovezi”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.