Oamenii de ştiinţă lucrează la o tehnologie care ar putea însemna încărcarea mult mai rapidă şi autonomie mult mai mare pentru smartphone-uri şi alte gadgeturi de dimensiuni mici şi medii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cercetătorii de la Universitatea Centrală din Florida au creat un supercapacitor care ar putea înlocui problematicele şi ineficientele baterii pe litiu folosite în prezent de majoritatea dispozitivelor mobile. Acesta, conform cercetătorilor, se încarcă în numai câteva secunde şi ar putea creşte autonomia unui smartphone la o săptămână. Telefoanele mobile nu s-au mai lăudat cu asemenea autonomie de 15 ani, de când la modă era Nokia 6310.

De asemenea, acest tip de baterie ar urma să funcţioneze la aceeaşi capacitate şi după 30.000 de cicluri de încărcare - descărcare.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În locul unei reacţii chimice, această tehnologie presupune stocare statică a electricităţii pe suprafaţa unui metal. În acest caz concret, este folosit grafenul. Pentru a stoca cât mai mulţi electroni, sunt necesare suprafeţe cât mai mari de metal, ceea ce ar presupune ca producătorii să folosească un supercapacitor de dimensiunea aproximativă a dispozitivului.

Deocamdată, noua tehnologie este la stadiu de prototip dar, dacă se va concretiza într-un produs final, are potenţialul de scăpa utilizatorii de stresul consumării rapide a bateriei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.