Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia celei de-a 31-a ediţii a Topului Naţional al Firmelor Private din România. Astfel, şeful statului a precizat că ţara noastră va înregistra şi în acest an o creştere economică susţinută, mult peste media UE. „Ştiu, de asemenea, că măsurile fiscale recent adoptate nu au fost tocmai bine primite de către mediul de afaceri. Am însă încredere că Guvernul va lua în considerare reglajele necesare, acolo unde acestea se impun, şi va adopta măsuri care să menţină România competitivă în plan fiscal, pentru a atrage în continuare investiţii productive, în beneficiul economiei noastre”, a adăugat preşedintele Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Felicit Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii şi pe toţi întreprinzătorii din România, ale căror rezultate ne bucură anual cu ocazia acestui eveniment. Munca şi performanţele dumneavoastră sunt extrem de importante pentru dezvoltarea noastră economică. Pe fondul incertitudinilor din ultimii ani, eforturile dumneavoastră sunt cu atât mai relevante şi merită apreciate şi sprijinite. Aţi contribuit semnificativ la redresarea post-pandemie, prin implicarea dumneavoastră susţinută. În prezent, actualitatea geopolitică este marcată de un nou conflict armat în Orientul Mijlociu, suprapus peste cel în derulare din vecinătatea noastră. Se intensifică astfel riscurile şi la adresa economiei, deja fragilizată de crize multiple. Acest context induce probabilităţi sporite ca dinamica economică globală să încetinească şi mai mult, iar simptomele recesioniste să accentueze problemele bugetare şi sociale, cu riscuri sporite în planul sustenabilităţii”, a afirmat şeful statului, în mesajul prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial - departamentul politici economice şi sociale, miercuri, la evenimentul organizat la Ateneul Român de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

„România va continua să înregistreze o creştere economică susţinută, mult peste media Uniunii Europene în acest an”, a continuat Iohannis.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„În plan financiar, după stagnarea inflaţiei din luna august, trendul dezinflaţionist continuă prin coborârea inflaţiei sub 9% începând din luna septembrie. În această privinţă, sunt conştient de preocupările mediului antreprenorial, mai ales că numeroşi întreprinzători mici şi mijlocii sunt îngrijoraţi de povara inflaţiei. Ştiu, de asemenea, că măsurile fiscale recent adoptate nu au fost tocmai bine primite de către mediul de afaceri. Am însă încredere că Guvernul va lua în considerare reglajele necesare, acolo unde acestea se impun, şi va adopta măsuri care să menţină România competitivă în plan fiscal, pentru a atrage în continuare investiţii productive, în beneficiul economiei noastre. Consolidarea finanţelor publice, conformarea fiscală şi colectarea sporită a veniturilor la bugetul de stat, performanţa aparatului administrativ şi eficienţa serviciilor publice reprezintă condiţii esenţiale ale unui stat modern, de tip european, aşa cum ne dorim să fie statul român”, a mai spus şeful statului.

El a adăugat că toată lumea trebuie să fie realistă în privind multiplelor crize care au accentuat vulnerabilităţile structurale ale bugetului şi ale economiei ţării noastre.

„În acest sens, mesajul către dumneavoastră este de a continua să construim împreună cu responsabilitate. Avem nevoie de stabilitate financiară şi de consolidare bugetară, nu doar prin prisma angajamentelor României în faţa forurilor europene, ci ca politici sănătoase şi sustenabile, impuse de neajunsurile şi dezechilibrele bugetare acumulate din trecut. Trebuie să fim cu toţii realişti că multiplele crize au accentuat vulnerabilităţile structurale ale bugetului şi ale economiei noastre. În aceste vremuri se văd mai clar limitele unui model de politică economică axat mai degrabă pe consum, şi nu pe investiţii, orientat mai mult pe termen scurt decât pe termen lung”, a mai explicat preşedintele Iohannis.

România se află în plin proces de implementare a reformelor şi investiţiilor incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a mai precizat Preşedintele României.

„Multe dintre măsuri, îndelung amânate, au devenit astăzi imperios necesare, nu doar ca angajamente asumate, ci şi ca oportunităţi de modernizare a administraţiei şi a economiei noastre. Reformele şi investiţiile prevăzute în PNRR vor duce la o administraţie mai eficientă, mai aproape de contribuabil, şi la progrese importante în domenii precum infrastructura de transport, sistemul energetic, educaţie, sănătate şi bună guvernare. De aceea, absorbţia fondurilor europene este un obiectiv naţional esenţial, deoarece fondurile europene au un rol cheie în susţinerea creşterii economice a României. Avem deja experienţa a două perioade de programare şi suficient potenţial încă nevalorificat în sectoare competitive precum agri-business, IT&C, industria petrochimică sau turism”, a completat preşedintele Klaus Iohannis.

EL a vorbit şi despre scăderea numărului de întreprinzători mici şi mijlocii care vor să acceseze fonduri structurale şi i-a încurajt pe aceştia să privească fondurile europene ca fiind cea mai ieftină sursă de finanţare a afacerilor pe care le au.

„În ciuda multiplelor oportunităţi, am observat totuşi o scădere a numărului de întreprinzători mici şi mijlocii care intenţionează să acceseze fonduri structurale. De aceea, vă încurajez să priviţi fondurile europene drept cea mai ieftină sursă de finanţare a afacerilor dumneavoastră! În acest sens, Guvernul, împreună cu autorităţile locale, trebuie să facă toate demersurile necesare pentru facilitarea absorbţiei fondurilor europene disponibile pentru mediul de afaceri. Iar dumneavoastră, reprezentanţii IMM-urilor, să îndemnaţi continuu întreprinzătorii către programele cu finanţare europeană, în interesul afacerilor mici şi mijlocii din România. De asemenea, angajatorii sunt deosebit de preocupaţi de situaţia calificărilor profesionale pe piaţa muncii. Consider că această problemă trebuie privită ca parte integrantă a unei politici educaţionale cu caracter strategic pentru economia noastră. În acest sens, autorităţile statului şi mediul antreprenorial pot identifica împreună măsuri de pregătire şi de atragere a resursei umane calificate. Implicarea dumneavoastră în formarea tinerilor este determinantă pentru funcţionarea unei pieţe a muncii dinamice şi competitive în România”, mai spus şeful statului.

El a adăugat că „este esenţială intensificarea dialogului între autorităţi şi mediul de afaceri, pe teme cu ample implicaţii pentru economia şi piaţa muncii, precum sprijinirea revenirii românilor în ţară sau găsirea unor răspunsuri adecvate la provocările scăderii demografice”.

„Am convingerea că fiecare aniversare reprezintă şi un binevenit moment de reflecţie asupra lecţiilor învăţate, dar şi asupra obiectivelor asumate. Transmit felicitări tuturor şi am încredere că veţi continua pe drumul ales, promovând totodată comunitatea de afaceri în rândul tinerilor, dar şi comunicarea deschisă şi dialogul permanent cu autorităţile statului”, a conchis preşedintele Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.