Inspectorii direcţiei Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au aplicat sacţiuni totale de 1,2 milioane mai multor firme din domeniul alimentaţiei publice, a anunţat miercuri instituţia.
”În cadrul acţiunilor de control desfăşurate la nivel naţional pentru a creşte gradul de fiscalizare a încasărilor prin intermediul caselor de marcat, luni, 16 aprilie, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au verificat 372 de contribuabili care activează în domeniul alimentaţiei publice”, se arată în comunicat.
Inspectorii au constatat abateri pentru sancţionarea cărora au dispus sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1,223 milioane lei. Astfel, au fost aplicate 30 de avertismente şi 326 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1,156 milioane lei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată, inspectorii au confiscat venituri nejustificate şi bunuri în valoare totală de 66.651 de lei.
”Misiunea principală a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, asumată la înfiinţare, este destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin identificarea şi instrumentarea, la nivelul structurilor specializate din cadrul DGAF, a unor fenomene de fraudã fiscală cu implicaţii fiscale negative semnificative asupra bugetului statului, precum şi reducerea evaziunii fiscale în vederea atingerii obiectivului strategic de creştere a gradului de conformare voluntară la declarare şi plată”, se arată în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.