Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 2,7% în aprilie, de la 3% în luna martie, iar produsele care s-au scumpit cel mai mult în aprilie, de la începutul anului, au fost cartofii, fructele proaspete, legumele şi conservele de legume, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
"Preţurile de consum în luna aprilie 2020 comparativ cu luna aprilie 2019 au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,3%", arată datele INS.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) faţă de precedentele 12 luni (mai 2018 – aprilie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,6%.
De exemplu, la cartofi, în luna aprilie a acestui an, indicele preţurilor de consum a crescut cu 21,67%, comparativ cu decembrie 2019, în timp ce la fructele proaspete creşterea a fost de 17,32%.
În luna aprilie a acestui an, indicele preţurilor de consum pentru legume şi conserve de legume au crescut cu 15,93% faţă de decembrie 2019, iar pentru citrice cu 8,2%.
Ouăle au fost singurul produs alimentar care s-a ieftinit, unde preţurile au scăzut cu 3,03%.
În cazul mărfurilor nealimentare, în luna aprilie a acestui an, indicele preţurilor de consum a crescut la ţigări cu 4,35%, faţă de decembrie 2019, la energie termică cu 2,96% şi la cărţi, ziare şi reviste cu 2,01%.
Combustibilii s-au ieftinit cu 8,3% în aprile, faţă de decembrie 2019.
La categoria servicii, în luna aprilie a acestui an, indicele preţurilor de consum a crescut cel mai mult la servicii poştale, cu 12,4%, şi transportul aerian cu 4,13%.
INS precizează că izbucnirea epidemiei de coronavirus şi adoptarea de restricţii guvernamentale pentru a limita răspândirea virusului au avut consecinţe atât asupra colectării datelor cât şi asupra calculului indicelui preţurilor de consum (IPC). În această situaţie extraordinară au fost stabilite recomandări internaţionale privind metodele adecvate.
"În luna aprilie 2020,caurmare a restricţiilor impuse prin ordonanţele militare, categoriile de produse şi servicii incluse în calculul IPC cele mai afectate de suspendarea temporară a activităţii de comercializare şi imposibilitatea colectării preţurilor, sunt următoarele: Produsele de îmbrăcăminte şi încălţăminte; preţurile lipsă sunt estimate utilizând modificarea lunară înregistrată în centrele de colectare în care s-a efectuat colectarea preţurilor; Produsele de uz casnic şi mobilier; preţurile lipsă sunt estimate utilizând modificarea lunară înregistrată în centrele de colectare în care s-a efectuat colectarea preţurilor; Lucrările stomatologice, analizelemedicale şi consultaţiile, serviciile culturale şi de divertisment (cinema, teatre, muzee), cheltuielile cu învăţământul, serviciile de întreţinere (frizerie, cosmetică şi igienă), instruirea şcolară auto, restaurantele, cafenelele şi cantinele şi plata cazării în unităţi hoteliere, avănd în vedere stabilitatea preţurilor observată în perioadele precedente; preţurile lipsă sunt estimate prin preluarea ultimului preţ observat; Transportul de pasageri pe calea aeriană, care a fost afectat de măsurile adoptate şi de limitările circulaţiei de persoane; preţurile lipsă sunt imputate aplicând evoluţia lunară a preţurilor observate în urmă cu un an", arată datele INS.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.