Managerii estimează pentru perioada martie-mai o creştere moderată a activităţii în industria prelucrătoare şi comerţul cu amănuntul şi o creştere a preţurilor în comerţul cu amănuntul şi construcţii, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), care mai arată că managerii se mai aşteaptă la o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi servicii.
Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.
“În cadrul anchetei de conjunctură din luna martie 2021, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +9%). Pentru activitatea de fabricare a altor produse din minerale nemetalice se va înregistra creştere accentuată (sold conjunctural +41%), în timp ce pentru activitatea de fabricare a articolelor de îmbrăcăminte se va înregistra scădere (sold conjunctural -18%)”, arată datele INS.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +11%).
Potrivit estimărilor din luna martie 2021, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +23%). Managerii estimează creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +8%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural +17%).
“În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +6%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +4%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +12%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +31%)”, mai arată datele INS.
Conform estimărilor din luna martie 2021, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte scădere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural -9%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -1%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +3%).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.