Cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în anul 2022 în România, fiind cu 42% mai mic decât media UE, urmată de Bulgaria (41% sub media UE) şi Polonia (38% sub media UE). Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat vineri un comunicat de presă în care prezintă rezultatele pentru anul 2022, calculate de Eurostat în luna iunie 2023, pe baza preţurilor de consum colectate de ţările participante pentru un nomenclator comun de mărfuri şi servicii comparabile, selectate ca reprezentative pentru modelele de consum din cele 36 de ţări europene, a datelor privind elementele de cheltuieli ale PIB şi a altor informaţii de bază transmise conform Regulamentului (CE) nr. 1445/2007.
”Indicii nivelului preţurilor exprimă câte unităţi din aceeaşi monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri şi servicii în ţări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri şi servicii. În anul 2022, pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, 146 euro în Irlanda şi 58 euro în România. Cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în anul 2022 în România, fiind cu 42% mai mic decât media UE, urmată de Bulgaria (41% sub media UE) şi Polonia (38% sub media UE)”, arată datele INS.
În anul 2022, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei s-a înregistrat în Irlanda (46% peste media UE), urmată de Danemarca (45% peste media UE), Luxemburg (37% peste media UE) şi Finlanda (27% peste media UE).
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Potrivit Comunicatului Eurostat, România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa “Alimente şi băuturi nealcoolice” (72%) urmată de Polonia (73%) iar la polul opus se află Danemarca şi Luxemburg, având cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru această grupă de produse (121%).
Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupele “Băuturi alcoolice şi tutun” (66%), “Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (80%) şi „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (37%), urmată de Polonia, pentru grupele “Băuturi alcoolice şi tutun” (73%) şi „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (40%).
Danemarca are cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru produsele cuprinse în grupa „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (133%), iar Irlanda este cea mai scumpă ţară din UE la produsele din grupele „Băuturi alcoolice şi tutun” (216%) şi respectiv „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (212%).
România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa “Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (70%) dintre ţările UE, alături de Bulgaria (71%). Ungaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupele “Transport” (72%) şi “Recreere şi cultură” (64%) iar Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa servicii de cazare şi restaurante (51%). Luxemburg are cel mai mare nivel al preţurilor pentru “Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (126%) dintre statele membre. În ceea ce priveşte grupa “Transport”, Danemarca (127%) şi Suedia (126%) sunt cele mai scumpe ţări din UE.
Danemarca se detaşează de restul statelor membre, fiind cea mai scumpă ţară la grupa “Recreere şi cultură “(141%) şi la serviciile de cazare şi restaurante (156%).
România, împreună cu Portugalia şi Ungaria înregistrează aceeaşi valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC şi se situează la nivelul de 77% faţă de media Uniunii Europene. Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2022, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 41% sub media UE.
Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depăşind media UE cu 161%. Acest lucru se explică parţial prin faptul că un număr mare de cetăţeni străini au o pondere mare în forţa de muncă totală a ţării şi contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populaţia rezidentă.
Programul European de Comparare (PEC) a fost iniţiat în anii 1970 ca parte componentă a Programului Internaţional de Comparare (PIC) şi are ca obiectiv compararea în termeni reali a produsului intern brut (PIB) – nivel şi structură. Anul 1999 marchează reforma PEC concretizată în obţinerea de rezultate anuale pentru toate ţările europene incluse în Program. Pentru a realiza comparaţii ale produsului intern brut, ale componentelor PIB-ului şi ale nivelurilor preţurilor, pe total Uniune Europeană şi pentru fiecare stat membru, sunt calculate parităţile puterii de cumpărare (PPC), indicatori care elimină efectele diferenţelor de nivel al preţurilor dintre ţări. Astfel, când datele statelor membre referitoare la componentele PIB-ului sunt convertite într-o monedă comună utilizând PPC, atunci aceste date sunt evaluate la acelaşi nivel de preţ şi reflectă doar diferenţele de volum de mărfuri şi servicii achiziţionate de către ţările comparate.
La Programul European de Comparare (PEC) participă statele membre ale Uniunii Europene (UE), ţările membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (Islanda, Norvegia şi Elveţia), ţările candidate (Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia, Bosnia şi Herţegovina). Rezultatele PEC sunt calculate şi diseminate de către Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) de două ori pe an, în lunile iunie şi decembrie. Acest comunicat de presă prezintă rezultatele pentru anul 2022, calculate de Eurostat în luna iunie 2023, pe baza preţurilor de consum colectate de ţările participante pentru un nomenclator comun de mărfuri şi servicii comparabile, selectate ca reprezentative pentru modelele de consum din cele 36 de ţări europene, a datelor privind elementele de cheltuieli ale PIB şi a altor informaţii de bază transmise conform Regulamentului (CE) nr. 1445/2007.
Uniunea Europeană (UE 27) include: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ţările de Jos, Ungaria. Regatul Unit a părăsit UE la 1 februarie 2020. Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC) exprimă numărul de unităţi de valută necesare pentru cumpărarea într-o ţară a aceluiaşi volum de bunuri şi servicii care se poate obţine cu o unitate monetară a ţării bază de comparare (Austria în anii 1993 şi 1996, iar din 1999 media UE). PPC exprimă raportul între preţurile practicate în condiţiile pieţei interne a fiecărei ţări. Puterea de Cumpărare Standard (PCS) reprezintă moneda de referinţă stabilită la nivelul Uniunii Europene pentru a exprima rezultatele Programului European de Comparare. PCS este o unitate de valută convenţională care exclude influenţa diferenţelor între nivelul preţurilor dintre ţări. Indicele nivelului preţurilor (INP) reprezintă raportul dintre Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC) şi cursul de schimb oficial; exprimă câte unităţi din aceeaşi valută sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri şi servicii în ţări diferite.
Consumul final al gospodăriilor populaţiei însumează toate bunurile şi serviciile utilizate pentru satisfacerea directă a nevoilor individuale ale gospodăriilor populaţiei. Indicele de volum (IV) reprezintă raportul dintre fiecare agregat de cheltuieli PIB convertit într-o valută unică de comparare cu ajutorul Parităţii Puterii de Cumpărare (PPC) al unei ţări şi acelaşi indicator al ţării bază de comparare. Parităţile Puterii de Cumpărare sunt calculate pe baza Regulamentului (CE) nr. 1445/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, din 11 decembrie 2007 de stabilire a unor norme comune pentru furnizarea de informaţii de bază privind parităţile puterii de cumpărare pentru calculul şi diseminarea acestora.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.