Inflaţia totală în zona euro a scăzut uşor în ianuarie, au arătat datele semnal publicate de biroul de statistică a Uniunii Europene, în timp ce inflaţia de bază a scăzut mai puţin decât erau aşteptările, transmite CNBC.
Creşterile anuale ale preţurilor de bază au fost de 2,8%, în conformitate cu previziunile economiştilor intervievaţi de Reuters.
Inflaţia a fost de 2,9% în decembrie, în creştere de la 2,4% în noiembrie, în mare parte din cauza încetării măsurilor de susţinere a preţurilor energiei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Inflaţia de bază a încetinit la 3,3% în ianuarie, de la 3,4% în decembrie.
O prognoză Reuters a indicat o încetinire la 3,2% pentru luna trecută.
Pe sectoare, inflaţia serviciilor – un indicator important pentru factorii de decizie politică datorită legăturii sale cu presiunile salariale interne – s-a menţinut constant la 4%.
Efectele dezinflaţioniste de pe piaţa de energie au continuat să se reducă, de la -6,7% la -6,3%.
Creşterea economică din zona euro a stagnat.
Cifrele preliminare prezentate la începutul acestei săptămâni au arătat că inflaţia din Germania a încetinit puţin mai mult decât se prognozase, ajungând la 3,1%.
Cea mai mare economie a zonei euro a devenit una dintre principalele sale frâne asupra creşterii, produsul intern brut german s-a contractat cu 0,3% în trimestrul patru.
Oficialii Băncii Centrale Europene monitorizează o serie de date pentru a vedea dacă şi când pot începe să reducă ratele dobânzilor de la maximele record actuale.
Creşterile de preţuri au încetinit semnificativ de la un vârf de 10,6% în octombrie 2022, apropiindu-se de ţinta de 2% a băncii centrale.
În timp ce pieţele continuă să anticipeze începerea reducerii dobânzilor în aprilie, unii factori de decizie politică au sugerat că scăderile ar putea avea loc în vară sau chiar mai târziu.
BCE subliniază că deciziile sale rămân dependente de date.
La reuniunea de politică monetară de săptămâna trecută, când ratele dobânzilor au rămas neschimbate, preşedintele BCE Christine Lagarde a declarat că ”procesul de dezinflaţie este în curs”, în ciuda creşterii din decembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.