Inflaţia din Marea Britanie a atins în aprilie 9%, un maxim al ultimilor 40 de ani, alimentară de creşterea puternică a preţurilor alimentelor şi energiei, potrivit cifrelor oficiale publicate miercuri, care arată o agravare a crizei costului vieţii pentru populaţia din această ţară, transmite CNBC.
Preţurile de consum au crescut cu 2,5% de la o lună la lună, uşor sub aşteptările unei creşteri de 2,6% dintr-un sondaj efectuat de Reuters în rândul economiştilor, care proiectaseră şi o creştere anuală de 9,1%.
Creşterea cu 9% a indicelui preţurilor de consum este cea mai mare de când au început înregistrările în forma lor actuală, în 1989, depăşind creşterea anuală de 8,4% înregistrată în martie 1992 şi fiind cu mult peste nivelul de 7% observat în luna martie a acestui an.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oficiul pentru Statistică Naţională al Marii Britanii a mai spus că estimările sale sugerează că un nivel mai ridicat al inflaţiei ar fi fost, ”undeva în jurul anului 1982”.
De la 1 aprilie, autoritatea de reglementare a energiei din Regatul Unit a majorat plafonul pentru preţul energiei de uz casnic cu 54%, în urma creşterii preţurilor angro la energie, inclusiv a unei creşteri record a preţurilor la gaze la nivel mondial.
Autoritatea de reglementare, Ofgem, nu a exclus noi creşteri ale plafonului la revizuirile sale periodice din acest an.
Banca Angliei a majorat ratele dobânzilor la ultimele patru şedinţe de politică monetară, ridicând costul împrumuturilor de la 0,1%, minim atins în perioada pandemiei, până la cel mai mare din ultimii 13 ani, de 1%, în timp ce caută să controleze inflaţia fulgerătoare fără a provoca frânarea economiei.
Un sondaj recent a arătat că un sfert dintre britanici au recurs la eliminarea unor mese, din cauza unei combinaţii între presiunile inflaţioniste şi criza alimentară, care are un efect ”apocaliptic” pentru consumatori, potrivit guvernatorului Băncii Angliei, Andrew Bailey.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.