Indicii bursieri din Statele Unite şi Europa au înregistrat joi, în prima zi de tranzacţionare din 2020, noi maxime record, susţinuţi fiind de atenuarea tensiunilor comerciale şi de îmbunătăţirea perspectivelor economiei mondiale, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Indicele S&P 500 a atins cel de-al 11-lea maxim record din ultimele 14 săptămâni şi a înregistrat cea mai mare creştere procentuală din ultimele trei săptămâni. Indicele Dow Jones a consemnat cea mai mare astfel de creştere din ultimele patru săptămâni, în timp ce indicele Nasdaq al acţiunilor din sectorul tehnologiei a avansat cel mai mult în ultimele trei luni.

Unul dintre factorii care au susţinut creşterile a fost anunţul de miercuri al băncii centrale chineze referitor la reducerea rezervelor minime obligatorii impuse băncilor, a opta astfel de măsură luată de la începutul anului 2018.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Măsurile de stimulare din China, alături de relaxarea tensiunilor dintre Washington şi Beijing, au susţinut opotimismul că economia globală va accelera în 2020.

Indicele Dow Jones a urcat joi cu 1,16%, S&P 500 cu 0,84%, iar Nasdaq Composite cu 1,33%.

În Europa, indicele pan-european Stoxx 600 a avansat joi cu 0,9%, după scăderi consemnate în ultimele două şedinţe de tranzacţionare. Indicele a încheiat anul 2019 cu cea mai mare creştere anuală de după criza financiară, pe fondul atenuării temerilor de recesiune şi a politicii monetare relaxate a unora dintre cele mai mari bănci centrale din lume.

Indicele londonez FTSE 100 a avansat cu 0,8%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.