Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,75%, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Luni, indicele a stagnat la 2,74%.
Joi, 10 mai, indicele a crescut la 2,75%, cel mai mare nivel din 15 octombrie 2014, când a fost 2,77%.
Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.
Totodată, indicele Robor la şase luni a stagnat marţi la 2,89%.
Luni, acesta a crescut la 2,89%, cel mai mare nivel din 14 octombrie 2014, când a fost 2,91%.
BNR a anunţat, în 7 mai, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...