Nvidia a declarat joi că guvernul SUA îi va permite să continue să îşi dezvolte cipul de inteligenţă artificială H100 în China, în pofida restricţionării vânzărilor, transmite CNBC.
Aceasta este o victorie pentru companie, după ce a avertizat miercuri că noi restricţii impuse de guvernul SUA pentru exporturi i-ar putea împiedica operaţiunile în China.
Nvidia a afirmat miercuri, într-o declaraţie depusă la autoritatea de reglementare bursieră (SEC), că guvernul SUA restricţionează vânzările de cipuri AI de înaltă performanţă pentru servere, A100 şi H100, către China şi Rusia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vânzările ambelor cipuri sunt încă limitate pe acele pieţe, deşi încă poate dezvolta H100 în China. Nvidia se aşteaptă la o reducere a veniturilor de 400 de milioane de dolari în trimestrul curent din cauza noilor restricţii pentru exporturi.
Acţiunile Nvidia au scăzut cu peste 11% în timpul tranzacţiilor de joi.
”Guvernul SUA a autorizat exporturile, reexporturile şi transferurile în ţară necesare pentru a continua dezvoltarea circuitelor integrate H100 de către NVIDIA Corporation, sau de către Companie”, a declarat Nvidia.
Administraţia Biden lucrează pentru a limita exporturile americane de anumiţi semiconductori şi echipamente, din cauza temerilor că companiile chineze le-ar putea folosi în scopuri militare.
Procesoarele grafice precum cele pe care le produc Nvidia şi AMD sunt potrivite pentru aplicaţiile de inteligenţă artificială care ar putea include dezvoltarea de arme, recunoaşterea facială şi alte utilizări militare.
H100 este viitorul cip AI pentru întreprinderi al Nvidia, care anterior era aşteptat să fie livrat până la sfârşitul anului. O parte a dezvoltării sale are loc în China.
A100 este un model mai vechi care a fost livrat de trei ani. Ambele sunt procesoare grafice care pot fi folosite pentru supercomputing şi inteligenţă artificială.
Activitatea de centre de date a Nvidia, care include vânzările A100 şi H100, este una dintre părţile cu cea mai rapidă creştere a companiei, raportând vânzări de 3,8 miliarde de dolari în trimestrul încheiat în iunie, reprezentând o creştere anuală de 61%.
Cu toate acestea, CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, i-a avertizat pe analişti, în august, că companiile de cloud chineze încetinesc construirea centrelor lor de date şi că China ”este o piaţă foarte mare” pentru companie.
Nvidia a declarat joi că poate continua să livreze cipuri AI de la unitatea sa din Hong Kong până în septembrie 2023.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.