Executivul a aprobat, în şedinţa de vineri, prin ordonanţă de urgenţă, schema de ajutor de stat pentru aplicarea unui program naţional multianual, INVESTALIM, aferent perioadei 2023-2026 de dezvoltare şi modernizare a industriei alimentare, având ca obiectiv susţinerea financiară în vederea stimulării producţiei interne de bunuri alimentare. Programul INVESTALIM va fi derulat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Bugetul maxim al Programului INVESTALIM pentru perioada 2023 - 2026 este de aproximativ 600 milioane euro, respectiv 148 de milioane euro anual.
Ordonanţa de urgenţă privind aprobarea Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM poate fi accesată AICI.
Prin acest program vor fi acordate ajutoare de stat regionale pentru susţinerea investiţiilor în achiziţionarea de active pentru înfiinţarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi, arată comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Prin această schemă vor fi construite unităţi de procesare în următoarele domenii:
Prelucrarea şi conservarea cărnii
Industria peştelui
Industria cartofilor
Domeniul sucurilor din fructe şi legume
Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor
Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor
Fabricarea produselor de morărit
Fabricarea pâinii
Fabricarea zahărului
Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă şi a animalelor de companie
Investiţiile realizate în cadrul Programului INVESTALIM trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii principale:
a) să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 2.500.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 500.000 euro;
b) să demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe toată durata implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
c) să îndeplinească indicatori cantitativi şi calitativi stabiliţi;
d) să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;
e) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin atragerea altor investiţii conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii.
f) întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.
Beneficiarii sunt operatori economici constituiţi conform Legii nr. 31/1990. Aceştia trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile totale ale proiectului de investiţii, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.
Pentru asigurarea contribuţiei proprii, beneficiarii pot contracta finanţări de la instituţii de credit. Aceste finanţări se acordă cu respectarea normelor interne proprii ale instituţiilor de credit, în baza unui contract de credit, şi sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA.
Cuantumul ajutoarelor de stat acordate prin Programul INVESTALIM se stabileşte cu respectarea condiţiilor prevăzute de HG 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 – 2027, pentru investiţiile iniţiale.
În cadrul Programului, AFIR emite acorduri de finanţare pana la data de 31 decembrie 2026, iar plăţile se efectuează pana la 31 decembrie 2031.
Condiţii de eligibilitate ale beneficiarilor Programului INVESTALIM:
a) să realizeze o investiţie în România, în unul dintre sectoarele industriei alimentare;
b) să nu se încadreze în categoria "întreprinderilor în dificultate" definite conform art. 2 alin. (18) din Regulament;
c) să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
d) să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
e) să nu fi efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială pentru care se solicită ajutorul în ultimii doi ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale pentru care se solicită ajutorul;
f) să nu înregistreze obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art.1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
g) să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate;
h) să aibă capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.